Consiliul Local Bistriţa şi-a dat acordul de principiu joi, în cadrul şedinţei ordinare, pentru demararea unui parteneriat cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud în vederea construirii unui centru judeţean de radioterapie, destinat persoanelor diagnosticate cu cancer.

Potrivit adresei înaintate de Consiliul Judeţean, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi-a propus construirea unui astfel de centru pe un teren aflat în imediata vecinătate a secţiei de oncologie a unităţii.

„În dorinţa de a se implica major în respectarea protocoalelor terapeutice şi de a asigura pentru fiecare pacient dreptul la un maxim de speranţă la viaţă, conducerea spitalului propune înfiinţarea unui centru judeţean de radioterapie în municipiul Bistriţa”, se menţionează în adresa citată.

Primarul municipiului, Ovidiu Creţu, a afirmat că realizarea acestui centru va costa circa un milion de euro, o parte din sumă urmând să fie suportată din bugetul local. În ceea ce priveşte aparatura, aceasta ar urma să fie achiziţionată de Ministerul Sănătăţii, prin Unitatea de Management a Proiectelor – Banca Mondială.

Conform unor estimări făcute de reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Judeţean Bistriţa, aproximativ 30% dintre pacienţii unităţii sunt domiciliaţi în municipiul reşedinţă. AGERPRES