Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii din Braşov se confruntă cu o nevoie acută de personal, această problemă afectând nu doar pacienţii braşoveni, ci şi pe cei din judeţele învecinate, deoarece unitatea medicală este, de facto, un spital regional de ani de zile, mai ales că aici funcţionează cel de-al doilea centru de arşi din ţară, care deserveşte întreaga zonă a Transilvaniei.

Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului de Copii din Braşov, chirurgul plastician Marcel Albean, există specialităţi în care, din cauză că există un singur medic, nu se poate asigura o linie de gardă, deşi ar fi mare nevoie, deoarece există foarte multe urgenţe. De asemenea, din cauză că nu a mai avut specialişti, spitalul a fost nevoit să renunţe la unele secţii.

„La ORL, din trei medici a rămas unul singur şi e foarte greu de acoperit specialitatea. Aici sunt urgenţe care nu pot fi trimise departe, în alt judeţ sau centru universitar şi ar fi nevoie de mai mulţi medici ca să poată să acopere o linie de gardă. (…) La oftalmologie e unul singur, la chirurgie plastică sunt singur. Sunt multe specialităţi la care am avea nevoie de un al doilea medic. (…) Specialitatea de alergolog am avut-o ani de zile, doamna doctor s-a pensionat, avem o altă colegă care s-a specializat în domeniu, dar aceasta este, în prezent, în concediu maternal şi, astfel, temporar, nu există doctor specialist. Avem o colegă dermatolog în policlinică, încearcă să acopere nevoia împreună cu cei de la boli respiratorii. (…) La disciplina nefrologie nu s-a găsit formula să se facă rezidenţiat. După ce medicul s-a pensionat, am fost nevoiţi să o desfiinţăm (…), deşi ar fi normal ca, într-un spital clinic regional, să avem o astfel de secţie. Sunt multe cazuri de cardiologie şi avem un singur cardiolog. Orice copil care are nevoie de o operaţie, de o intervenţie mai laborioasă, de anestezie ar trebui să fie supus anterior unui consult cardiologic”, a declarat dr. Marcel Albean.

O situaţie şi mai dramatică este în ce priveşte stomatologia, deoarece, deşi există un cabinet modern, dotat cu tot ce este nevoie, nu s-a putut angaja un medic. Pentru cazurile excepţionale – în special copii cu boli neurologice, din sistemul de protecţie al statului etc. – o dată pe lună, un medic stomatolog, care nu este angajat al spitalului, tratează aceşti copii, însă sub anestezie generală. Atât stomatologul, cât şi ceilalţi medici din spital care participă la operaţii o fac în timpul lor liber.

„Avem cabinet de stomatologie în policlinică şi de mulţi ani nu reuşim să angajăm un medic. S-au dat mai multe concursuri, dar nimeni nu a putut sau nu a vrut să ia postul”, a menţionat dr. Albean.

Acesta a arătat că posturi sunt scoase la concurs, însă nu vin candidaţi. „Posturi se scot la concurs, dar nu sunt medici. De ce? Un medic care vine în timpul lui liber să facă gardă este plătit pe ora de gardă la salariul din 2017. Nu mi se pare normal. (…) Conform Codului muncii, am putea sta acasă şi, totuşi, noi venim. În străinătate, în unele ţări, se plătesc cu 300%, la noi nici măcar la salariul actual”, a spus medicul braşovean.

Potrivit acestuia, zilnic, la Spitalul de Copii din Braşov se prezintă aproximativ 100 de pacienţi cu urgenţe, iar numărul maxim de paturi pe care le-a contractat unitatea medicală cu Casa de Asigurări de Sănătate – în jur de 200 – este depăşit în perioadele de epidemii, dar şi în sezonul turistic.

„Spitalul din Covasna are doar o secţie de pediatrie, vin pacienţi la noi şi de acolo, şi din Harghita. Noi deservim şi o bună parte din judeţul Prahova. Să nu mai vorbim că judeţul Braşov este unul turistic şi populaţia de copii creşte în perioada vacanţelor. Iar iernile sunt foarte aglomerate, în perioada sezonului de schi avem un necesar mult mai mare de personal pe zona de urgenţe, pentru că sunt multe accidente. Pe chirurgie plastică, există un centru de arşi la Grigore Alexandrescu, noi avem al doilea centru pe ţară. Avem trei paturi, iar eu sunt singur (…) şi acoperim întreaga zonă a Transilvaniei. (…) La politica sanitară actuală, s-ar putea să ajungem să avem, în curând, spitale dotate modern fără medici”, a punctat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii din Braşov. AGERPRES