”Importanța Radiologiei în Oncologie: de la diagnostic la evaluarea terapiei” este tema ce va fi abordată în cadrul unui nou webinar al Comunității OSC – Radiologie, găzduit de platforma EventsMax.ro. Webinarul va avea loc miercuri, 15 mai, începând cu ora 16.00, pe Zoom.

Invitatul permanent al evenimentului este Dr. Bogdan Cernucan, Medic specialist Radiologie, Membru al Consiliului de Conducere, Asociația Norvegiană de Radiologie.

Invitații speciali ai acestei ediții sunt Prof. Dr. Adina Emilia Croitoru, Medic primar Oncologie Medicală,  Nord – Grupul Medical Provita și Dr. Ovidiu Palea, Medic primar Anestezie și Terapie Intensivă, specialist în Terapia Durerii, fondator Nord – Grupul Medical Provita.

Obiectivul Comunității OSC – Radiologie este de a realiza o informare continuă a specialiștilor cu privire la tehnologiile și echipamentele de ultimă generație, managementul resurselor în domeniu, dar și asupra protocoalelor și normelor utilizate de colegii din alte state. În plus, acest program reprezintă o importantă oportunitate de networking profesional.

Participarea este GRATUITĂ pentru medici specialiști în radiologie, imagistică medicală, oncologie, dar și patologii conexe, cu condiția confirmării prealabile, prin intermediul formularului de aici: https://lp.eventsmax.ro/importanta-radiologiei-in-oncologie-webinar/