inml.jpgInstitutul de Medicina Legala „Mina Minovici” a aniversat 115 de ani existenta. Institutul a fost infiintat si inaugurat la 20 decembrie 1892, ca „Morga orasului”, in prezenta ministrului de Justitie de atunci, Alexandru Marghiloman, si a primarului Pache Protopopescu.
Prin inaugurarea acestei institutii in Bucuresti s-au pus, practic, bazele stiintifice ale activitatii medicolegale moderne in Romania, a subliniat prof. dr. Dan Dermengiu, directorul institutului. El a adaugat ca anul 2008 va reprezenta pentru medicina romanesca „anul Mina Minovici”, fiind anul unei duble aniversari – 150 de ani de la nasterea marelui savant si 120 de ani de la sustinerea tezei sale de doctorat la Paris si de la alegerea sa ca membru al Societatii franceze de Medicina Legala -, precum si anul comemorarii a 75 de ani de la moartea sa.

Prof. dr. Vladimir Belis a evocat, la randul sau, personalitatea lui Mina Minovici, subliniind ca institutul a fost al doilea din Europa dupa cel de la Roma. El a facut referire la dotarile institutului, care erau foarte moderne pentru acea vreme, cuprinzand un amfiteatru cu 300 de locuri, doua laboratoare, o sala de autopsie cu patru mese rotative, instalatii frigorifice, o biblioteca. Prof. dr. Belis a subliniat ca o parte din planul institutului a servit ca model si pentru alte institute, precum cel de la Paris. Dupa ce a fost daramat in 1986, o buna parte din patrimoniu a fost pastrat, a precizat prof. dr. Belis.

Directorul Spitalului de urgenta Floreasca, Claudiu Turculet, a facut referire la faptul ca dupa primul Serviciu de Ambulanta European, in 1909, Minovici a infiintat primul Serviciu Romanesc de Ambulanta – niste trasuri pe care lucrau gardieni publici cu pregatire in domeniu. El a evidentiat faptul ca pentru a construi institutul, Minovici a apelat la sponsorizari, costul ridicandu-se la 130.000 de lei in aur. Minovici a avut in vedere un serviciu integrat de urgenta care sa cuprinda pe langa serviciul de ambulanta si spitalul de uirgenta care a fost construit langa institut.

La sedinta aniversara au participat Dinu Zamfirescu, presedintele Institutului National al memoriei Exilului Romanesc, Adrian Majuru, Ioan Oprescu, cercetator la Institutul de Antropologie, prof. dr. Vasile Astarastoaie , directorul IML Iasi, Gabriel Taru, directorul Institutului de Criminalistica.