elicopter.jpgUn heliport pentru cazuri medicale de urgenţă va fi inaugurat până în august în incinta Colegiului Militar Liceal ‘Mihai Viteazul’ Alba Iulia, aflat în imediata vecinătate a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, o investiţie de aproximativ 200.000 de lei.

Procedura de atribuire a contractului pentru heliport se va încheia în 15 iunie. “De la momentul încheierii procedurii de atribuire a acestui contract, termenul de execuţie a lucrării, care presupune şi realizarea reparaţiilor curente şi a căilor de acces spre heliport, va fi de 30 de zile”, a menţionat, joi, într-o postare pe site-ul unităţii, directorul economic al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, Diana Mârza. Practic, până la începutul lunii august, se doreşte inaugurarea acestui obiectiv.

Heliportul este o dotare de care Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba are nevoie pentru obţinerea unui punctaj cât mai mare la certificarea ISO. În fapt, este reabilitată platforma de aterizare/decolare a elicopterelor pentru situaţii de urgenţe medicale aflată în incinta Colegiului Militar Liceal “Mihai Viteazul”, alături de căile de acces în unitate.

Platfoma de aterizare/decolare a elicopterelor nu a mai fost reparată de trei decenii, fiind deteriorată. În plus, nu era dotată cu un sistem de balizaj utilizat de către piloţi pentru aterizarea în siguranţă. Căile de acces către locul de aterizare/decolare erau, de asemenea, deteriorate, fiind denivelate şi prezentând numeroase gropi, ceea ce făcea ca deplasarea ambulanţei să fie anevoioasă.
Consilierii judeţeni din Alba au aprobat în octombrie 2011 proiectul de hotărâre privind Acordul de asociere între Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, Colegiul “Mihai Viteazul” şi Inspectoratul General de Aviaţie. Obiectul Acordului de asociere era executarea de către spital a lucrărilor de reabilitare a “heliportului” din incinta Colegiului şi folosinţa în comun şi pentru misiuni SMURD. În vederea desfăşurării în condiţii optime a serviciului public judeţean de sănătate este strict necesară crearea acestor facilităţi pentru rezolvarea urgenţelor medicale, respectiv reabilitarea platformei în cauză, a apreciat, la vremea respectivă, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, iniţiatorul acestui proiect de hotărâre. AGERPRES