Anul acesta, trei idei inovatoare au fost premiate la Hackathon4Health, aflat la ediţia a şaptea. Acesta este cel mai important hackathon de sănătate din România.

România are mulţi tineri valoroşi, cu idei inovatoare în domeniul sănătăţii, care ar putea contribui la dezvoltarea medicinei viitorului. Aceasta este concluzia unuia dintre cele mai prestigioase evenimente medicale academice destinate tinerilor inovatori, Hackathon4Health. Acesta s-a desfăşurat în perioada 8-10 noiembrie 2024 la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, se arată într-un comunicat de presă.

Evenimentul a fost organizat alături de partenerii strategici: Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România).

Idei transformate în proiecte digitale remarcabile

Proiectul este iniţiat de Johnson&Johnson România şi implementat în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Centrul de Inovaţie şi e-Health (CieH) şi Fundaţia Împreună pentru Educaţie şi Sănătate (FIES). Echipele de tineri inovatori participante în cadrul Hackathon4Health, sub îndrumarea mentorilor, au reuşit să transforme, în doar 48 de ore, ideile în proiecte digitale remarcabile, cu aplicabilitate în domeniul sănătăţii.

Proiectele şi echipele câştigătoare au fost selectate în baza următoarelor criterii:

•Calificare profesională şi aptitudini tehnice

•Ideea de proiect transmisă odată cu aplicaţia şi corelarea cu temele stabilite

•Interesul pentru domeniul e-health şi/sau al sănătăţii

Cele trei echipe câştigătoare sunt:

Eldie – prietenul virtual al seniorilor pentru a încetini degradarea cognitivă în rândul adulţilor de vârsta a treia este o aplicaţie mobile. Pe baza jocurilor de memorie, a unor chestionare validate ştiinţific generate pentru fiecare senior şi în urma interacţiunii utilizatorului cu asistentul virtual se calculează scorul creierului, care păstrează evidenţa evoluţiei în timp a abilităţilor cognitive şi alertează utilizatorul sau aparţinătorii la nevoie.

DataCare – centralizează datele medicale la nivel de pacient, monitorizează riscurile heredocolaterale, analizează riscurile cu ajutorul IA şi integrează beneficiile acestor analize de date la nivel de sănătate publică. Astfel va fi facilitat accesul pacientului la un tratament medical personalizat, accesul cercetătorilor la date structurate pentru studii clinice şi la dosarul electronic al pacientului.

Instincted – Aplicaţie mobile numită ParentEase destinată părinţilor care stau alături de copiii lor internaţi în spitale de pediatrie, pentru a depăşi anxietatea, stresul şi lipsa de informare.  Aplicaţia creează un ecosistem care aduce împreună psihologi, medici şi familii, oferind acces la suport psihologic şi la informaţii sigure precum: ghiduri şi resurse psihologice, primul ajutor psihologic, articole, sfaturi şi recomandări din partea psihologilor specializaţi.

Juriul Hackathon4Health din acest an a fost format din:

  • Prof. dr. Silviu Mirel Piţuru, Prorector pentru organizarea şi dezvoltarea activităţilor studenţeşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
  • Prof. dr. Diana Loreta Păun, Prodecan pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
  • Conf. Univ. Daniel Rosner. Co-CEO, OxidOS Automotive
  • Dan Doroftei, CFO, Enayati Group
  • Georgiana Coşoveanu, Director Governmental Affairs and Policy, Johnson&Johnson România.

„Ne simţim foarte inspiraţi după ce am găzduit în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti o nouă ediţie a Hackathon4Health, eveniment de importanţă strategică pentru noi, dezvoltat împreună cu Johnson & Johnson. În spaţiul generos, încărcat de istorie şi tradiţie a medicinei româneşti, am văzut cum au luat naştere sub ochii noştri proiecte valoroase, care îmbină cunoştinţele academice cu tehnologia şi inovaţia, aceştia fiind piloni de bază ai medicinei viitorului. Am văzut mentori la fel de entuziaşti precum cei îndrumaţi, am văzut cum dragostea pentru medicină se transformă în soluţii inovatoare pentru pacienţi şi sunt convins că acest proiect este un pas important în dezvoltarea ecosistemului digital al sistemului de sănătate din România. Suntem recunoscători acordului de parteneriat Academic – Privat în domeniul digitalizării şi inovaţiei pe care îl avem cu Johnson&Johnson, în vigoare deja de 4 ani, şi ajuns prolific, apreciat şi căutat de studenţii noştri”, a declarat prof. dr. Viorel Jinga, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Sprijin şi mentorat

Fiecare echipă câştigătoare va primi din partea Johnson & Johnson România o finanţare pre-seed în valoare de 10.000 de dolari americani, pentru dezvoltarea şi implementarea proiectului. De asemenea, în următoarele şase luni după încheierea Hackathonului, echipele vor beneficia de sprijin şi mentorat în implementarea proiectului lor atât din partea Johnson&Johnson, cât şi din partea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, prin intermediul Centrului de Inovaţie şi e-Health şi Fundaţia Împreună pentru Educaţie şi Sănătate (FIES).