Guvernul german a acceptat să aloce 750 milioane de euro pentru un program de dezvoltare şi de distribuire a unui vaccin împotriva noului coronavirus, a declarat luni ministrul german al cercetării, Anja Karliczek, potrivit agenției DPA.

Aproximativ jumătate de miliard de euro va fi consacrat extinderii capacităţilor de testare clinică în Germania, în timp ce 250 de milioane au fost alocaţi pentru dezvoltarea capacităţii de producţie, a anunţat Karliczek, după o şedinţă de guvern consacrată combaterii epidemiei de Covid-19.

Unul dintre obiectivele programului de finanţare este de a permite testelor clinice să funcţioneze cu un număr mai mare de participanţi de la început.

În circumstanţe normale, testele sunt efectuate etapă cu etapă, numărul participanţilor crescând de la o etapă la alta, iar cantitatea de medicament este produsă potrivit necesităţilor.

În prezent, personalul medical şi alţi angajaţi esenţiali pot fi incluşi în teste pe bază de voluntariat într-un stadiu incipient, a afirmat Karliczek.

Finanţarea producţiei va merge, de exemplu, la companiile de îmbuteliere, a adăugat ea. „Pentru că de îndată ce un vaccin este descoperit şi aprobat, producerea lui trebuie să poată începe repede şi pe scară largă aici, în Germania, şi în lumea întreagă”, a spus ministrul.AGERPRES