Guvernul a decis, printr-o ordonanţă de urgenţă, menţinerea pentru anul 2019 a sumei de 1.595 milioane de lei ca buget trimestrial pentru achiziţia medicamentelor, în general pentru programe naţionale de sănătate, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
„Având în vedere că este o ordonanţă de urgenţă în domeniul Sănătăţii, am considerat necesar să dăm nişte explicaţii suplimentare, în sensul că anul trecut, în trimestrul IV, pentru prima dată din 2012 s-a modificat bugetul alocat trimestrial pentru plata medicamentelor din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, astfel încât acest buget a fost majorat cu rata inflaţiei. Pentru anul 2019, Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, a decis menţinerea acestei sume, respectiv 1.595 milioane de lei trimestrial pentru achiziţia medicamentelor, în general pentru programe naţionale de sănătate. Acest buget face parte din formula de calcul trimestrială a taxei de clawback. De aceea era neapărat necesar să avem o ordonanţă de urgenţă, astfel încât această taxă pe trimestrul I să poată fi calculată. În trimestrul IV al anului 2019 va fi, de asemenea, aplicată rata inflaţiei şi acest BaT (bugetul aprobat trimestrial – n.r.) va fi majorat, aşa cum spuneam, pentru prima oară din 2012”, a declarat Sorina Pintea.
Ministrul a menţionat că acest lucru va permite achiziţionarea mai multor medicamente pentru pacienţii din programele naţionale de sănătate.
„A permis echilibrarea, într-un fel, a taxei de clawback, dar asta nu exclude faptul că avem acel grup de lucru care lucrează pentru a putea lua măsuri şi în domeniul taxei de clawback. Prin urmare, şi anul acesta pacienţii noştri vor putea beneficia de medicamente prin programele naţionale de sănătate. Avem în vedere introducerea de molecule noi. Anul trecut am introdus 37 pentru pacienţii bolnavi de cancer, pentru pacienţii cu boli rare. Anul acesta vom face acelaşi lucru şi avem speranţa că mulţi pacienţi vor putea beneficia de medicamente inovative, de tratamente noi”, a afirmat Pintea.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a precizat că măsurile în domeniul Sănătăţii menţionate de ministrul Pintea au fost aprobate în baza unui un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea articolului 3, alineat 4 din OUG 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii. AGERPRES