spital jud harghita.jpgAproximativ 200 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc au încetat lucrul, luni, nemulţumiţi că nu au primit la timp bonurile de masă din luna septembrie. Oamenii au ieşit în curtea spitalului şi şi-au exprimat nemulţumirea zgomotos, iar o delegaţie a negociat cu managerul instituţiei sanitare.

Liderul Sindicatului Sanitas, Nyulas Emma, a declarat, pentru AGERPRES, că situaţia este tensionată, întrucât salariile sunt extrem de mici, după reducerea cu 25%, iar neacordarea bonurilor de masă a provocat „o nemulţumire totală”.

„Situaţia este

„Situaţia este tensionată şi foarte delicată, întrucât s-a ajuns la salarii de 500 – 600 de lei. Trebuie să facem ceva pentru rezolvarea acestei probleme”, a spus Nyulas Emma. Ea a subliniat că pacienţii care aveau nevoie de îngrijire nu au rămas nesupravegheaţi, „întrucât mai există conştiinţă”, şi a adăugat că lucrul se va relua, iar o delegaţie a protestatarilor va merge miercuri (10 noiembrie – n.r.) să discute cu conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Harghita.

La rândul său, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, dr. Demeter Ferenc, a precizat, pentru AGERPRES, că a discutat cu angajaţii şi le-a explicat că s-a amânat acordarea bonurilor de masă din cauza lipsei fondurilor.


„Nu am primit suficienţi bani de la CJAS pentru a le acorda toate drepturile salariale şi am decis să amânăm acordarea bonurilor de masă. Le-am explicat care este situaţia, dar nu toţi au înţeles”, a spus Demeter Ferenc. El a acuzat sindicatul că a organizat „o manifestare de forţă”, deoarece angajaţii au întrerupt lucrul în momentul în care era programată o discuţie între conducerea sindicatului şi cea a spitalului. AGERPRES