O glandă tiroidă extrem de voluminoasă a fost operată, în premieră, cu succes la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SJCU) „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale.
„Tiroidectomia totală, cu grad ridicat de dificultate, s-a efectuat în cursul săptămânii trecute în cadrul secţiei Chirurgie Generală. S-a operat o glandă tiroidă extrem de voluminoasă, plonjată în mediastin, cu fenomene de compresiune asupra structurilor adiacente. Creşterea foarte mare de volum s-a petrecut ca urmare a unei evoluţii locale, de aproximativ 20 ani, glanda tiroidă gigant comprimând traheea, esofagul şi pachetul vasculo-nervos al gâtului”, au afirmat oficialii spitalului.
Cazul a prezentat o mare dificultate atât din punct de vedere chirurgical, prin riscul crescut de hemoragie, leziuni ale nervilor şi organelor adiacente, cât şi anestezic, prin intubaţia dificilă din cauza devierii importante a traheei şi prezenţa unei cifo-scolioze asociate.
„Acest succes chirurgical a fost posibil prin faptul că medicii chirurgi Leneschi Lucian şi Velnic Petru au fost trimişi de către unitatea sanitară suceveană pentru un schimb de experienţă în Centrul Universitar Târgu Mureş şi prin dotarea secţiei, cu susţinerea Consiliului Judeţean Suceava cu aparatură modernă (pense de LigaSure de tip Small Jaw şi dispozitiv de neuro-monitorizare intraoperatorie)”, au precizat reprezentanţii SCJU.
Echipa chirurgicală a fost formată din Lucian Leneschi şi Petru Velnic, medici primari chirurgie generală, Alina Nistor Alina, medic primar ATI, şi asistenta Marina Chişcan.
Medicii suceveni susţin că evoluţia postoperatorie a fost fără complicaţii, pacienta fiind externată vindecată chirurgical la cinci zile postoperator. AGERPRES