Doctorul Manuela Arbune, care a fost de gardă în noaptea în care a fost confirmat primul caz de COVID-19 în judeţul Galaţi, în urmă cu nouă luni, a fost prima persoană vaccinată împotriva acestei boli din judeţ, informează, luni, Prefectura Galaţi.

„Ne reîntâlnim după nouă luni după ce am dat o declaraţie despre primul caz COVID-19 la Galaţi. La acel moment era o provocare, o curiozitate, ceva nou, dar era şi teama de necunoscut, de posibile scenarii ale acestei pandemii. Vaccinul pe care îl avem la dispoziţie este benefic şi foarte necesar şi este singura soluţie în acest moment. Nu am niciun fel de emoţii, eu am încredere în vaccin şi pot să dau un mesaj al onestităţii, al sincerităţii şi al încrederii în acest mijloc de prevenţie, şi îi îndemn şi pe alţii să aibă curaj”, a declarat Arbune.

Potrivit Prefecturii Galaţi, campania de vaccinare din judeţ a început la Spitalul de Boli Infecţioase „Cuvioasa Parascheva” din Galaţi, prin imunizarea a cinci medici de la această unitate, prima persoană vaccinată fiind doctorul Manuela Arbune.

Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a primit 195 de flacoane (975 de doze) de vaccin împotriva COVID-19, acestea fiind distribuite la toate cele zece spitale din judeţ.
Vaccinarea este gratuită, voluntară şi necondiţionată. AGERPRES