Fundaţia Renaşterea organizează pe 25, 26 şi 27 septembrie tradiţionala cursa Race for the Cure România, în premieră mondială, în format digital, în acelaşi timp cu 31 de state europene partenere. Race for the Cure, cel mai mare şi de succes eveniment de informare şi de strângere de fonduri pentru sănătatea femeii, aflat, în 2020, la cea de-a şasea ediţie, aliniază România la linia de start a Europei în cursa pentru prevenirea şi combaterea cancerului la femei unde anual, conform estimărilor, sunt diagnosticate cu cancer mamar 9.629 de femei la nivel naţional, iar numărul deceselor se ridică la 3.209.
40 de echipe de celebrităţi din România printre care Andreea Esca, Inna, Alexandra Dinu, Iuliana Tudor, Laura Cosoi, Atena Boca sau Ada Condeescu şi-au creat echipele de start în competiţia digitală, iar membrii echipelor sau participanţii singulari pot fi toţi cei care se înscriu cu o donaţie minimă care se va transforma în ecografii, mamografii şi acţiuni de susţinere a pacientelor oncologice din România.
Premiera pe care o aduce ediţia din 2020 este că participarea diasporei la Race for the Cure, de oriunde din Europa, va putea aduce susţinere şi donaţii femeilor din România pentru prevenţia şi combaterea cancerului de san, de col uterin sau ovarian fiind o cursă digitală, fără un traseu fix, prestabilit.
‘Anul acesta, linia de start a evenimentului Race for the Cure nu va fi una fizică, iar locul de alergare poate fi oriunde: pe banda de alergat de acasă, pe aleile din jurul blocului, într-un colţ din România sau oriunde în lume. Important este să ne înscriem pe platforma raceforthecure. Eu, şi apoi să arătăm în online, folosind #RFTC2020 şi #Renasterea2020, că suntem alături de femeile din România, în drumul către combaterea cancerului, prin prevenţie, stil de viaţa sănătos şi investigaţii medicale periodice. Statisticile sunt alarmante, plasând România pe un nemeritat loc fruntaş în ceea ce priveşte rata mortalităţii în Europa, deoarece prevenţia şi diagnosticarea precoce încă nu sunt prioritare, iar dramele femeilor diagnosticate cu cancer sunt copleşitoare. Haideţi să colorăm Facebook-ul, Instagram-ul, Tik-Tok-ul în roz în zilele Digital Race for the Cure, să donăm şi să îi îndemnăm pe toţi să o facă. Fiecare înscriere e transformată de Fundaţia Renaşterea în analize medicale pentru femeile defavorizate, ce le pot salva viaţa !’, subliniază Mihaela Geoana, Preşedinte şi co-fondator al Fundaţiei Renaşterea.
Continuarea materialului pe platfoma specializata DespreCancer.ro