2.730 de femei din România vor beneficia de analize medicale gratuite în urma înscrierilor la cursa caritabilă Race for the Cure România din 5 iunie 2022.

2.730 de români au transformat participarea lor la a opta ediţie a Race for the Cure România în analize medicale gratuite pentru femeile vulnerabile.

Evenimentul, reluat în format fizic după doi ani în care cursa digitală s-a desfăşurat în digital, s-a bucurat de susţinerea autorităţilor locale şi centrale, numeroase personalităţi, reprezentaţi ai Corpului Diplomatic la Bucureşti, şcoli şi licee, dar şi de companii care au înţeles importanţa implicării într-o astfel de cauză.

Ediţia din acest an, desfăşurată sub egida Administraţiei Prezidenţiale, sub Patronajul Ambasadei Italiei la Bucureşti, având parteneri instituţionali: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Federaţia Română de Atletism şi Crucea Roşie Română, a adus, pe lângă prezenţa la cursa fizică din Bucureşti, posibilitatea locuitorilor din alte oraşe din ţară sau din diaspora să susţină şi să doneze pentru femeile din România pentru prevenţia şi depistarea cancerului de sân şi de col uterin, prin intermediul platformei europene www.raceforthecure.eu/ro, care va fi activă pentru donaţii până la sfârşitul lunii octombrie 2022.

Pentru înscrierea unui adult suma donată a fost de 50 de lei, care se va transforma într-un test Babeş-Papanicolau, iar 4 înscrieri reprezintă o mamografie gratuită pentru o femeie vulnerabilă, oferite prin Unitatea Medicală Mobilă Renaşterea sau pacientelor oncologice la Centrul Medical de Excelenţă Renaşterea din Bucureşti.

Fundaţia Renaşterea a pregătit surprize, premii pentru primele trei locuri la diferite categorii de concurs, dar şi o tombolă pentru învingătoarele în lupta cu cancerul, care au luat parte la evenimentul din acest an pe Stadionul Iolanda Balaş Soter din Bucureşti. Primele trei locuri la categoriile: Femei- 5K, Bărbaţi- 5K, Învingătoare în lupta cu cancerul- 0,5 K, Fete (5-7 ani, 8-10 ani, 11-14 ani)- 0,5 K, Băieţi (5-7 ani, 8-10 ani, 11-14 ani)- 0,5 K, au fost premiate cu biciclete oferite de Hervis, bijuterii oferite de Kultho, parfumuri de la Obsentum, invitaţii de 4 zile la Neversea, vouchere Victoria s Secret, rucsaci Tuborg şi Granini şi echipamente sportive.

Pentru toţi cei prezenţi au fost oferite: program de încălzire pe muzică, jocuri distractive educative pentru copii, fotografii la minut, dar şi momente inedite de petrecere a timpului alături de familie, prieteni şi alţi cunoscuţi.

Ca şi în ediţiile anterioare şi în acest an a fost apreciată competiţia între echipe (licee, ambasade, companii) pentru cea mai numeroasă, gălăgioasă, amuzant costumată, generoasă sau inimoasă echipă. Au participat 57 echipe, printre care s-au numărat şi Echipa Ambasadei Italiei, a Statelor Unite, a Franţei, Finlandei, Danemarcei şi Estoniei.

Premiile câştigătorilor au fost oferite de Dl Mircea Geoană – Secretar General Adjunct al NATO, Dna dr. Diana Loreta Păun – Consilier Prezidenţial, Dl Prof Dr Alexandru Rafila – Ministrul Sănătăţii, Dna Nicoleta Pauliuc – Senator şi învingătoare în lupta cu cancerul, Ambasadorii Italiei, SUA, Franţei, Estoniei, Finlandei, Danemarcei, Membrele Boardului Fundaţiei Renaşterea: Mihaela Geoană, Cristiana Copos, Veronica Savanciuc, Camelia Şucu, Andreea Mihai, Adriana Cazacu, Amalia Năstase, precum şi Ambasadoarea Asociaţiei de Sprijin a Pacientului Oncologic – jurnalista Dana Deac.

Trofeele Team for the Cure au fost oferite pentru: Ambasada Italiei – Cea mai animată/ gălăgioasă echipă, Echipa Jean Monnet – Cea mai numeroasă echipă a unei şcoli, Echipa KPMG Legal – Cea mai numeroasă echipă a unei companii, Echipa SUA – Cea mai numeroasă echipă a unei ambasade, Echipa Catena – Cea mai inimoasă echipă, Echipa Fundaţiei SUPERBET – Cea mai generoasă echipă, Liceul ICHB – Cea mai numeroasă echipă de voluntari.

Sursa foto: Fundația Renașterea/ Fb