spit bumbesti jiu.jpgUn număr de 21 de foşti angajaţi ai Spitalului Orăşenesc Bumbeşti-Jiu, afiliaţi sindicatului „Sănătatea”, au acţionat în instanţă fosta administraţie a unităţii spitaliceşti pentru recuperarea drepturilor băneşti ce le revin în urma disponibilizării.

Potrivit preşedintelui Sindicatului „Sănătatea”, Ion Măruţă, valoarea sumelor revendicate de cei 21 de foşti angajaţi TESA ai Spitalului din Bumbeşti-Jiu se ridică la aproximativ 800.000 de lei, banii reprezentând 24 de salarii brute compensatorii pentru fiecare salariat disponibilizat.

„Este vorba despre 21 de angajaţi care, începând cu data de 1 iunie, au fost transformaţi în şomeri. Ei revendică sume compensatorii în valoare de circa 800.000 de lei. Spitalul a recunoscut datoria pe care o are faţă de salariaţi întrucât a fost iniţiată procedura de concedieri colective şi s-a plătit contravaloarea a două salarii pentru fiecare salariat. Banii pe care îi cer în instanţă ar reprezenta diferenţa până la 24 de salarii compensatorii pentru fiecare angajat”, a declarat, vineri, Ion Măruţă.

Spitalul Orăşenesc din Bumbeşti-Jiu a fost închis începând cu data de 1 aprilie, fiind singura unitate spitalicească din judeţ desfiinţată în procesul reorganizării sistemului sanitar. Personalul medical care activa în unitate a fost redistribuit la celelalte spitale din judeţ, cea mai parte a medicilor şi asistenţilor ajungând la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Personalul TESA al unităţii spitaliceşti a fost disponibilizat, primind un preaviz de 20 de zile, care a expirat, iar cei 21 de angajaţi nu şi-au primit salariile compensatorii. AGERPRES