Cei mai importanţi oameni ai momentului din companiile producătoare, importatoare şi distribuitoare de medicamente, alături de autorităţi fac o radiografie complexă a sistemului medical din România, în cadrul celei de-a zecea ediţii a Forumului Industriei Farmaceutice 2019, evenimentul organizat de Pharma Business Services.
Principalul scop al ediției de anul acesta este analiza efectelor apărute odată cu reglementările europene, a căror aplicare, de către autoritatea competentă, a variat de la un caz la altul și a generat o serie de neclarități în industrie.
Sub titlul „Adaptarea la noile realități – principala provocare din industria farma”, agenda evenimentului propune subiecte de actualitate pentru domeniu, tangente tendinţelor locale din industria farmaceutică pentru 2019-2020 şi necesităţii optimizării strategiilor de gestionare pe termen lung a sistemului de sănătate şi a relaţiei dintre industria farma şi autorităţile publice.
Prin cea de-a zecea ediție a forumului, Pharma Business Services îşi propune să intermedieze relaţia dintre autorităţi şi toţi cei implicaţi în business-ul cu medicamente şi să ofere, totodată, informaţii relevante companiilor din domeniu şi asociaţiilor de pacienţi.
Tematică:
Update-uri în industrie: implicațiile normelor UE, serializarea medicamentelor, medicamente retrase de pe piață, medicamente recent introduse pe piață, rearanjarea modelelor de business în industria farma
Sănătatea pacientului: accesul pacienților la medicamente, medicina personalizată, medicamentele pentru nevoi special, rezistența la antibiotic, nevoi neacoperite în România, – legea vaccinării
Cadru legislativ: bugetul alocat sănătății pe 2019, prețul european și taxa claw-back, politică de prețuri, politica publică din domeniul manufacturii medicamentelor, practici anticoncurențiale în industria farma
Domeniul farma are o complexitate specială: autoritățile trebuie să colaboreze cu business-ul atunci cand iau decizii legate de modalitățile de reglementare, pentru a crea un nucleu al cărui centru să fie sănătatea pacientului.
Pornind de la acest scop comun, Forumul Industriei Farmaceutice 2019 va avea caracter interactiv, astfel încât dezbaterile să ajute la trasarea unor idei și propuneri comune pentru adaptarea la noile realități din industrie.
Forumul Industriei Farmaceutice este eveniment premium care s-a dezvoltat şi consolidat peste ani, devenind o tradiţie şi un moment de referinţă pentru domeniul farmaceutic românesc. Ediţia de anul acesta va beneficia de participarea a peste 100 de persoane, mai exact reprezentanţi de top din cele mai mari companii româneşti, dar şi multinaţionale, experţi în analiză de piaţă şi specialişti din domeniul farmaco-economic şi medical. Mai multe informaţii despre conferinţă puteţi afla accesând website-ul evenimentului, www.forumpharma.ro.