Ambulatoriul integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea-Ciuc va beneficia de finanţare în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), urmând să fie dotate peste 20 de cabinete de specialitate şi să fie înfiinţate specialităţi medicale noi, unele foarte rare.

Proiectul a fost câştigat de SJU Miercurea-Ciuc şi Consiliul Judeţean Harghita şi are o valoare de 14 milioane lei, având ca scop îmbunătăţirea accesibilităţii la serviciile medicale de bază în ambulatorii, adică prespitaliceşti şi spitaliceşti primare în diagnosticarea şi urmărirea patologiilor medicale.

Unul dintre membrii echipei de proiect, Kanya Botond, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că ambulatoriul SJU Miercurea-Ciuc va creşte cu alte cinci noi specializări, respectiv Cardiologie – interogare dispozitive cardiace implantabile, recuperare medicină fizică şi balneologie, nutriţie şi dietetică, postanestezie- terapie intensivă şi laborator de biochimie analitică şi laborator de genetică medicală.

Managerul SJU Miercurea-Ciuc, dr Konrad Judit, şi-a exprimat bucuria că pacienţii vor putea avea acces la servicii medicale şi de laborator care nu existau în judeţ sau chiar în judeţele limitrofe.

De altfel, la conferinţa de presă au participat şi reprezentanţii celor cinci noi specializări, care au vorbit despre importanţa acestora pentru pacienţii din judeţ sau din ţară.

Dr Ráduly Dénes, medic specialist anestezie şi terapie intensivă, a punctat faptul că ambulatoriul de anestezie nu a făcut parte din ambulatoriul spitalului, existând puţine astfel de ambulatorii în ţară, unde se face evaluarea preanestezică a pacientului.

„Există puţine ambulatorii de specialitate de Anestezie şi şi mai puţine la nivelul spitalelor judeţene. Importanţa lor constă în evaluarea preanestezică a pacientului. Orice pacient care vine la operaţie va fi evaluat în cadrul ambulatoriului de Anestezie (…), astfel vom putea vedea analizele şi explorările funcţionale ale pacientului înainte de operaţie, eventual putem să cerem şi alte analize şi explorări, prin colaborare cu chirurgii putem schimba eventual şi tehnica prin care va fi operat pacientul, astfel optimalizăm programul operator şi ceea ce este şi mai important, siguranţa actului medical creşte”, a declarat dr Ráduly Dénes.

La rândul său, dr Sinkó János, medic legist, şef al Serviciului Judeţean de Medicină Legală, a spus că înfiinţarea unui laborator de toxicologie de urgenţă este foarte importantă pentru reţeaua naţională de Medicină Legală.

„Înfiinţarea unui laborator de toxicologie de urgenţă este foarte importantă pentru medicina legală, în primul rând pentru noi, pentru reţeaua naţională de Medicină Legală, deoarece analize toxicologice în reţeaua naţională de Medicină Legală se fac foarte greu, dacă se fac … De obicei se fac calitativ, nu cantitativ, ceea ce îngreunează foarte mult munca organelor de cercetare şi urmărire penală. Pe partea de clinică şi de spital, toxicologia de urgenţă este foarte importantă în cazul de intoxicaţii. Concret, un pacient ajunge în comă la spital, se suspicionează intoxicaţie, nu se ştie cu ce, nu se ştie cu cât. Colegii, cumva, (…) mai dibuiesc despre ce ar putea fi vorba, dar nu este suficient. Aceşti pacienţi, de obicei, dacă nu se pierd, dacă nu decedează, rămân cu sechele pe viaţă sau infirmi. Cred că şi spitalul are de profitat foarte mult de pe urma acestui laborator care se va înfiinţa”, a spus dr Sinkó János.

Acesta a mai arătat că toxicologie de urgenţă se mai face în ţară la Iaşi, „dar deserveşte reţeaua medico legală, nu sănătatea, clinica” şi nu are cunoştinţă să existe loborator de toxicologie de urgenţă care să le deservească pe amândouă.

Tot în cadrul acestui proiect, la Centrul de recuperare neuropsihomotorie pentru copii de la Sânmartin, secţie exterioară a SJU Miercurea Ciuc, se va achiziţiona „o paletă întreagă de terapii robotizate în reabilitarea copiilor care suferă de boli neuromusculare”, după cum a arătat coordonatoarea centrului, dr Czegő Renáta.

Prezent la conferinţa de presă, directorul medical al SJU Miercurea-Ciuc, dr Vitos Attila, a arătat că un act medical de calitate are trei piloni: specialişti, aparatură şi infrastructură şi trebuie să existe o armonie între aceşti trei piloni, iar după finalizarea acestui proiect, dar şi a unui proiect de reabilitare a clădirii policlinicii, care va găzdui ambulatoriul de specialitate, se vor asigura condiţii corespunzătoare pentru un act medical de calitate.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a apreciat faptul că prin câştigarea acestui proiect se va reuşi întărirea capacităţii de a oferi servicii în ambulatoriu.

„Se pare că, după ce am reuşit să atragem aici noi medici de specialitate, am reuşit să facem echiparea corespunzătoare, echipamentele folosite pentru diagnosticare sunt de standarde naţionale sau chiar internaţionale, deja ambulatoriul va deveni un punct forte al Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea- Ciuc. (…) Un lucru foarte îmbucurător este că nu numai în domeniul diagnosticării şi rezolvării cazurilor suntem în top la nivel naţional, ci şi în privinţa atragerii fondurilor spitalul şi-a întărit capacitatea”, a punctat preşedintele CJ Harghita. AGERPRES