socola.jpgInstitutul de Psihiatrie „Socola” a primit de la Ministerul Sănătăţii acordul privind o finanţare de 1,5 milioane de lei pentru dotarea cu dispozitive şi aparatură medicală. Managerul Institutului, Gabriel Oprişanu, a declarat jurnaliştilor că din bugetul alocat de Ministerul Sănătăţii va fi achiziţionată pentru Camera de Gardă aparatură medicală specifică sistemului de urgenţă. Astfel, unitatea va beneficia de dispozitive necesare monitorizării funcţiilor vitale ale pacienţilor, de paturi tip ATI şi de monitoare EKG.

„Pentru îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi achiziţionate defibrilatoare pentru Institut şi secţiile exterioare. Tot din fila de buget alocată de Ministerul Sănătăţii va fi achiziţionată aparatură nouă pentru Laboratorul de Analize Medicale, astfel că unitatea va beneficia de tehnică la cel mai înalt nivel. Ambulatoriile de Specialitate ale Institutului vor beneficia de aparatură specifică pentru specialităţile: neurologie, oftalmologie, radiologie, stomatologie şi medicină internă”, a mai precizat Gabriel Oprişanu. AGERPRES