Preşedintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor, deputatul Florin Buicu, a arătat, într-un comunicat de presă, că înfiinţarea celor patru bănci de ţesuturi aprobată de Guvernul Grindeanu, la Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Târgu Mureş, va asigura existenţa în ţară a ţesuturilor, în cazul unor accidente colective.

În cazul unor accidente colective cu număr mare de victime care necesită transplant de ţesuturi (piele, os, tendon, cartilagii, cornee, membrană amniotică, valve cardiace), se va asigura disponibilitatea unor ţesuturi procesate, stocate, carantinate şi distribuite, în cele 4 Bănci de Ţesuturi ce urmează a fi construite şi dotate cu echipamente, repartizate uniform pe teritoriul ţării pentru accesibilitate urgentă şi care vor asigura existenţa în ţară a acestor ţesuturi. Se asigură astfel tratamentul de urgenţă al acestor accidentaţi, evitând importul şi amânarea riscantă a aplicării tratamentului„, a arătat Florin Buicu, potrivit unui comunicat de presă transmis de PSD Mureş.

Potrivit documentului, investiţia, ce se va derula pentru perioada 2017-2018 şi va avea o valoare de aproximativ 30 milioane lei, va include şi dotarea centrelor de sânge. „Construcţia centrului din Târgu Mureş face parte din cadrul Proiectului 2006/018-147.03.11 – Sprijin pentru autorităţile de sănătate din România pentru implementarea directivelor UE privind băncile de sânge – unităţile de transfuzie – din spitale şi utilizarea terapeutică a ţesuturilor şi celulelor umane”, mai precizează comunicatul. AGERPRES