Federaţia Solidaritatea Sanitară solicită Ministerului Sănătăţii şi Guvernului modificarea regulilor referitoare la echipamentul de protecţie al salariaţilor, în contextul unui număr tot mai mare de salariaţi din sănătate infectaţi, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

Totodată, reprezentanţii Federaţiei solicită ministrului Sănătăţii să publice evidenţa zilnică a numărului salariaţilor din sănătate infectaţi împreună cu descrierea situaţiei care a generat problema, pentru a putea corecta în mod corespunzător procedurile de lucru.

În acest context, Federaţia solicită Ministerului Sănătăţii şi Guvernului completarea şi corectarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei COVID 19, secţiunea Utilizarea raţională a echipamentului individual de protecţie.

„Analizând procedura care stabileşte situaţiile în care salariaţii din sănătate au dreptul de a purta echipamentul individual de protecţie , Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ a demonstrat că aceasta conţine o serie întreagă de erori, omisiuni, incoerenţe/contradicţii şi nu protejează salariaţii în toate situaţiile. Cu alte cuvinte, procedura prevăzută într-un document semnat de ministrul Sănătăţii nu asigură un nivel suficient de protecţie pentru salariaţii din sănătate, fiind necesară schimbarea ei”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară atrag atenţia asupra faptului că numărul tot mai mare de salariaţi din sănătate infectaţi dovedeşte „erorile existente în procedură, situaţia punând în pericol capacitatea sistemului sanitar de a asigura serviciile medicale necesare în următoarea perioadă.”

„În spitale apar din ce în ce mai mulţi pacienţi care nu sunt identificaţi iniţial ca fiind purtători COVID 19, fiecare dintre aceştia contaminând un număr foarte mare de salariaţi, pe fondul absenţei unui minim echipament de protecţie individuală. Spitalul Judeţean Suceava, Spitalul Universitar Bucureşti, Spitalului Judeţean Covasna etc. constituie tot atâtea dovezi ale situaţiei în care salariaţi care au tratat pacienţi ce s-au dovedit ulterior că erau contaminaţi COVID 19 nu au purtat un minim echipament de protecţie, deoarece acesta nu este prevăzut de procedura MS”, se mai precizează în comunicat. AGERPRES