Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România solicită Preşedintelui României, guvernanţilor şi parlamentarilor intervenţia urgentă, pentru sprijinul lucrătorilor din Sănătate, din prima linie a luptei împotriva pandemiei.

„În această stare de haos politic sistemul public de sănătate este «o armată» care continuă, disciplinată, lupta împotriva pandemiei, lucrătorii din sănătate suportând acum costurile unei strategii politice inadecvate de prevenire a infectărilor”, se arată într-un comunicat al Federaţiei.

Restricţiile unor libertăţi pe care le suportă profesioniştii din sănătate în această perioadă  – unul dintre exemple fiind suspendarea dreptului la concediul de odihnă -, introduse în interesul apărării sănătăţii publice, trebuie compensate prin acordarea altor drepturi legale, se mai spune în document.

„Lucrătorii din sistemul public de sănătate, apărătorii acestei singure linii de luptă împotriva pandemiei rămasă în picioare, sunt nevoiţi să-şi desfăşoare activitatea cu sporurile îngheţate la nivelul anului 2018 şi cu drepturile aferente salariului de bază congelate la nivelul anului 2020”.

Solicitarea Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” vizează în special:

  • Acordarea de urgenţă a salariului de bază prevăzută de legea 153/2017 la nivelul anului 2022;
  • Raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază aflat în plată.

„Avem în vedere faptul că declaraţiile guvernanţilor, privind intenţia de reducere a contribuţiilor la sănătate, indică existenţa resurselor financiare necesare pentru plata acestor drepturi legale ale profesioniştilor din sănătate”, se mai spune în comunicat.