Federația Sanitas din România se solidarizează cu lucrătorii din Casele de Asigurări de Sănătate aflați în grevă generală pe perioadă nedeterminată.
”Având în vedere răspunderea socială a muncii angajaților din casele de sănătate precum și impactul major al activității acestora pentru asigurarea finanțării activității medicale apreciem că orice tergiversare a negocierilor cu reprezentanții acestora pune în pericol stabilitatea sistemului sanitar. Susținem solicitarea acestora către Guvernul României pentru identificarea de urgență a soluțiilor care să deblocheze actualul conflict și restabilirea păcii sociale pentru liniștea și bunăstarea pacienților noștri, ” se arată într-o postare pe Facebook a Federației Sanitas.
Federația Sanitas a susținut proiectul de lege pentru modificarea salarizării personalului din Casele de Asigurări de Sănătate precum și al angajaților din cadrul Ministerului Sănătății și al DSP-urilor, care a fost blocat la Parlament, și dă asigurări că va susține orice alt demers legislativ care să aducă satisfacția angajaților din sistem.