Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară UVVG Arad a primit aprobarea Ministerului Sănătăţii pentru organizarea rezidenţiatului în cea de-a doua specializare, în regim cu taxă, pentru medicii care deţin titlul de medic specialist, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009, cu modificarile şi completările ulterioare
Numărul de locuri pentru Rezidenţiatul în cea de-a doua specialitate la Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a fost afişat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, pentru sesiunea aprilie 2011: Anestezie Terapie Intensivă, Boli Infecţioase, Cardiologie, Chirurgie Generală, Gastroenterologie, Hematologie, Medicina de Familie, Medicina de Urgenţă, Medicina Internă, Medicina Municii, Neurologie, Obstetrică Ginecologie, Pediatrie, Psihiatrie, Urologie.
Durata de pregatire în cea de a doua specialitate, în regim cu taxă este cea prevazută de Ordinul Ministerului Sanatăţii nr. 1509/2008, cu modificarile şi completările ulterioare. Stagiile de pregătire efectuate în prima specialitate, similare ca durată şi conţinut, care se regăsesc în curriculum-ul de pregătire al celei de-a doua specialităţi, se echivalează, cu acordul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii.
Programul de pregatire în cea de a doua specialitate, în regim cu taxă, începe cu data de 02.05.2011, cu efectuarea a 6 luni din stagiul de bază.
Înscrieri
Dosarele de înscriere la programul de pregătire în cea de-a doua specialitate, în regim cu taxă se vor depune, în perioada 30.03.2011 – 05.04.2011, la Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară a UVVG Arad, pentru obţinerea avizului privind înscrierea la acest program. Ulterior dosarele de înscriere vor fi trimise la Ministerul Sănătăţii, sediul din str. George Vraca nr. 9, în perioada 06.04.2011 – 15.04.2011.
Prof. univ. dr. Liana Moş, decan al Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, ne-a declarat: „Ministerul Sănătăţii a alocat şi în acest an facultăţii noastre locuri de pregătire în cea de-a doua specialitate. Selecţia dosarelor candidaţilor se va realiza la nivelul facultăţii. În acest an, avem două noi specialităţi cu locuri acolate pentru această formă de pregătire naţională postuniversitară – Medicina Muncii şi Medicina de Urgenţă. Îi aşteptăm pe cei interesaţi la sediul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, aflat pe str. Feleacului nr. 1, pentru înscriere”.

- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Estetica medicala
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Hepatite
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Radiologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați Pagina