Ministerul Sanatatii Publice a stabilit ca examenul sa se desfasoare in zilele de 20 si 21 noiembrie 2008. Pe 20 noiembrie, specialitatile asistent medical generalist, pediatrie, ocrotire vor sustine examenul de grad principal in specialitatea asistent medical generalist.
A doua zi sunt programati la examen asistentii medicali din specialitatile obstetrica-ginecologie/moasa, nutritie-dietetica, medico-social, igiena si sanatate publica, balneofizioterapie, farmacie, radiologie-imagistica medicala, laborator, tehnica dentara, asistent igienist de cabinet stomatologic, asistent medical stomatologie.

Asistentii care doresc sa participe la examen trebuie sa fie absolventi ai Scolii Postliceale Sanitare, ai Liceului Sanitar, ai Liceului Sanitar si care au promovat examenul de echivalare, ai institutiilor de invatamant superior medical, absolventi de invatamant superior. Minisaterul Sanatatii Publice a stabilit ca examen sa se poata inscrie asistenti cu o vechime de 5 ani, la data de 31 decembrie 2008. La calculul vechimii in specialitate nu se ia in considerare perioada de concediu pentru ingrijirea copilului pana la 2 ani.

Inscrierea candidatilor se face in perioada 23 octombrie – 5 noiembrie 2008, pana la ora 16.00, la sediile Autoritatilor de Sanatate Publica, la Compartimentul asistenta comunitara, inregistrare/evaluare asistenti medicali.

Taxa de participare la examen este de 115 lei. Suma se restituie candidatilor numai in cazul in care acestia isi anunta retragerea din examen cu cel putin 5 zile inaintea desfasurarii examenului.

Examenul de grad principal dureaza doua ore si consta intr-un test grila cu 100 de intrebari. Fiecare intrebare are 3 variante de raspuns; 40% din intrebari sa aiba un singur raspuns corect iar 60% din intrebari doua raspunsuri corecte. Corectarea lucrarilor va fi efectuata la sfarsitul probei. Corectura grilelor se face pe loc, in sala de concurs, in prezenta autorului si a inca 2 candidati din sala respectiva, care semneaza pe grila.
Contestatiile se depun, personal, in scris, in termen de 24 de ore de la data comunicarii rezultatelor examenului. Contestatiile se solutioneaza de catre comisiile judetene/a municipiului Bucuresti, in prezenta candidatilor, in termen de 48 de ore de la data depunerii. Sunt declarati promovati candidatii care obtin minimum 70 de puncte.

Rezultatele finale se vor afisa la sediul Autoritatilor de Sanatate Publica pe data de 26 noiembrie 2008 si pe site-ul www.perfmed.ro pe data de 28 noiembrie 2008.
Pana la data de 20 ianuarie 2008, Centrul National de Perfectionare in Domeniul Sanitar Bucuresti (CNPDSB) va elibera adeverintele de grad principal candidatilor declarati admisi.

Asistentii medicali ieseni interesati pot studia tematica de examinare pe pagina de internet a OAMMR Iasi: www.oamr-iasi.ro, sectiunea «Concursuri medicale». Tot acolo se gaseste, detaliat, Metodologia de organizare si desfasurare a examenului.