Din lista evenimentelor ce vor avea loc în săptămâna 13-19 iunie, am realizat un top al evenimentelor remarcabile, din domeniul medical:

Urgemed 2022 organizat sub auspiciile Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov și Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, va aborda aspectele revoluționare ale științei medicale și ale tehnologiei.

Zilele Spitalului Clinic “Dr. C. I. Parhon” Iași – Evenimentul este la prima ediție și este organizat de Spitalul Clinic “Dr. C. I. Parhon Iași” sub egida Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași și a Primăriei Municipiului Iași. Lucrările conferinței se vor desfășura în format hibrid. Aula “Alexandru Brăescu ” va fi gazdă pentru aproximativ 200 de participanți, printre care și alocutori internaționali și naționali, experți locali, formatori de opinie în domeniile: nefrologie, urologie, transplant renal, terapie intensiva și geriatrie, care vor susține prezentări cu un mare aport științific pentru societatea medicală românească.

Scleroza Multiplă Afectează Toată Familia – Webinarul este organizat de APAA– Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune și propune o discuție despre cum afectează scleroza multiplă atât viața pacienților, cât și pe a celor din familiile lor. Dr. Irene Davidescu, medic primar neurolog și specialist în psihiatrie va oferi sfaturi practice, iar, discuțiile cu pacienți și aparținătorii vor fi moderate de Rozalina Lăpădatu, președinte APAA.

 

Dacă vreți să fiți la curent cu evenimentele de interes postate pe EventsOnline.ro, vă puteți abona gratuit, aici. Dacă organizați evenimente, vă puteți crea un cont pentru a le posta gratuit, aici.