Societatea de Neuropatie Diabetică, în colaborare cu Asociaţia de Podiatrie, organizează în perioada 10-11 martie, la Suceava, primul worshop&hands-on pe tema tratamentului minim invaziv, pentru a atrage atenţia asupra complicaţiilor diabetului zaharat şi a riscurilor implicate de piciorul diabetic.

„Persoanele care suferă de diabet zaharat dezvoltă frecvent probleme ale membrelor inferioare, provocate de leziunile vaselor de sânge şi de cele ale nervilor. Acestea au consecinţe grave precum ulceraţiile, infecţiile şi, dacă nu sunt abordate medical în timp util şi evoluează, se poate ajunge chiar la amputaţii. Prevenţia şi depistarea precoce a complicaţiilor asociate diabetului pot să scadă considerabil şansele apariţiei unor urmări devastatoare. Ne dorim ca, prin intermediul workshop-ului de la Suceava, să aprofundăm cunoaşterea metodelor de tratament minim invaziv, în rândul participanţilor, folosind proceduri de radiologie intervenţională în boala arterială periferică, la persoanele cu diabet”, arată într-un comunicat remis dr. Norina Gâvan, preşedinte al Asociaţiei de Podiatrie.

În comunicat se menţionează că, la Suceava, Centrul Antidiabetic Judeţean, partener al evenimentului, are în componenţă o echipă capabilă de o abordare multidisciplinară, dedicată îngrijirii picioarelor persoanelor cu diabet, compusă din diabetolog, neurolog, chirurg vascular, chirurg generalist, ortoped, radiolog intervenţionist şi asistenţi medicali educatori. „AngioCT-ul reprezintă o metodă curentă de diagnostic a arteriopatiei membrelor inferioare, iar colaborarea dintre medicul diabetolog, chirurgul vascular şi radiologul intervenţionist este una permanentă, urmată de o decizie terapeutică clară şi corectă. Conceptul întâlnirii noastre, prima de acest fel din România, este schimbul de experienţă al unor echipe similare din centre diferite, iar Centrul Antidiabetic Judeţean Suceava ne oferă un sprijin important, în derularea programului nostru. În cadrul evenimentului, vor exista şi cazuri rezolvate live în sala de angiografie, totul pentru îmbunătăţirea calităţii îngrijirii picioarelor persoanelor cu diabet şi cu scopul creşterii calităţii vieţii acestora. Ne mai propunem şi perfecţionarea metodelor de tratament pentru arteropatiile diabetice periferice, pentru a reduce numărul de amputaţii, dar şi implicarea altor specialităţi în îngrijirea persoanelor cu diabet şi sudarea unei echipe multidisciplinare”, a explicat în comunicat conf. dr. Ioan Vereşiu, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică.

Tratamentul minim invaziv a devenit accesibil la Suceava începând cu anul 2012, iar rezultatele obţinute în 2015 au determinat reducerea cu 50% a amputaţiilor la nivelul Spitalului Judeţean Suceava, creând premisele unui astfel de eveniment.

La primul workshop&hands-on axat pe tratamentul minim invaziv sunt invitaţi participanţi de la Cluj, Bucureşti şi Iaşi, iar pe durata cursului vor fi trataţi cinci pacienţi. Invitaţii care vor prezenta în cadrul evenimentului, respectiv şef lucr. dr. Eduard Catrina, şef lucr. dr. Raluca Popescu, dr. Gabriel Mazilu, dr. Paula Pavel şi dr. Mihai Creţeanu jr. vor aborda tematica generală a piciorului diabetic şi situaţia actuală în centrul reprezentat, oferind şi exemple din activitatea proprie şi prezentări de cazuri relevante. AGERPRES