Nou-născuţii din municipiul Suceava vor beneficia de un consult gratuit privind starea generală de sănătate şi o evaluare de kinetoterapie pediatrică, în cadrul a două clinici din oraş cu care primăria are încheiate parteneriate în acest sens, a anunţat viceprimarul Lucian Harşovschi.
El a spus că părinţii nou-născuţilor vor primi, din această lună, câte un voucher valabil la clinica „Fiziomed”, când vor depune actele pentru primirea alocaţiilor, ce va putea fi folosit pentru o evaluare de kinetoterapie pediatrică a copilului.
Harşovschi a precizat că, în 2017, a încheiat un parteneriat şi cu clinica Aramis- Centru de Pediatrie, ce oferă câte un voucher gratuit pentru evaluarea stării generale de sănătate a nou născuţilor, iar în aceşti doi ani au fost eliberate 1.910 vouchere.
„Toţi nou-născuţii din municipiul Suceava beneficiază din 2017 de un examen medical gratuit pentru evaluarea stării de sănătate în baza protocolului încheiat între Primăria municipiului Suceava şi Aramis – Centru de Pediatrie. Începând cu această lună, am încheiat încă un parteneriat cu clinica Fiziomed, prin care se oferă gratuit nou-născuţilor cu domiciliul pe raza municipiului, câte o evaluare de kinetoterapie pediatrică. Cele două vouchere pot fi ridicate la depunerea dosarului de alocaţie de stat pentru copii, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială – Primăria Burdujeni”, a mai spus viceprimarul Lucian Harşovschi. AGERPRES