Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat ca nu cedeaza presiunii mediatice facute de farmacisti atata vreme cat sunt manipulati politic si nu-si fac publice reducerile primite de la producatorii de medicamente.
El a afirmat ca va accepta sa dialogheze cu farmacistii, care pun conditii extremiste, numai in situatia in care si acestia isi vor face publice toate discount-urile pe care le-au primit de la producatorii de medicamente. „Si cand vor vedea ca discount-urile au fost mai mari decat realizarile pe care le au in farmacii, la unele sau la anumiti farmacisti, ca sa nu generalizez si sa-i bag in aceeasi oala, atunci putem sa stam de vorba. Vedeti cata perversitate exista la unii oameni?” , a spus ministrul.

Eugen Nicolaescu ii considera pe protestatari ca fiind manipulati politic. „Cand nu vor fi manipulati politic am sa le spun orice. Cat timp vicepresedinta Colegiului Farmacistilor din Targul Mures este presedinta organizatiei de femei a Partidului Democrat Liberal, nu ma intereseaza acest lucru”, a precizat acesta.