Adăugarea unor episoade de activitate fizică intensă în cadrul rutinei zilnice poate contribui la reducerea probabilităţii de deces prematur, cu precădere a riscului asociat afecţiunilor cardiovasculare, conform unui nou studiu, transmite vineri agenţia Xinhua.

Studiul, condus de Centrul Charles Perkins de la Universitatea din Sydney, Australia, ale cărui concluzii au fost publicate joi în jurnalul ştiinţific Nature Medicine, a constatat că trei până la patru episoade de câte un minut de activitate fizică viguroasă intermitentă (VILPA) pe zi sunt asociate cu o reducere de până la 40% a riscului de deces din cauze generale şi în urma cancerului. De asemenea, s-a constatat o reducere cu până la 49% a riscului de deces asociat bolilor cardiovasculare.

În plus, 11 astfel de episoade de câte un minut de activitate fizică viguroasă pe zi au fost asociate cu o reducere cu 65% a riscului de deces cardiovascular şi cu o scădere cu 49% a mortalităţii asociate cancerului comparativ cu persoanele care nu au inclus niciun episod VILPA în rutina lor zilnică.

VILPA constă în episoade scurte de activitate fizică viguroasă (unul până la două minute), cum ar fi alergarea după autobuz, reprize de mers rapid în timpul efectuării unor sarcini obişnuite sau practicarea jocurilor energice alături de copii.

Studiul s-a bazat pe date obţinute cu ajutorul dispozitivelor de monitorizare purtate la încheietura mâinii, în cadrul UK Biobank, o bază extinsă cu date biomedicale. A fost evaluată astfel activitatea a aproximativ 25.000 de participanţi care au declarat că nu fac sport şi alte exerciţii fizice în timpul liber.

„Studiul nostru demonstrează că beneficii similare antrenamentului în intervale de mare intensitate (HIIT) pot fi obţinute prin creşterea intensităţii activităţilor obişnuite din viaţa de zi cu zi”, a declarat autorul principal al studiului, Emmanuel Stamatakis, profesor la Universitatea din Sydney. „Cu cât mai multe, cu atât mai bine”, a adăugat el referindu-se la numărul zilnic al acestor episoade scurte de activitate fizică viguroasă.

„Creşterea intensităţii activităţilor zilnice nu necesită timp, nici pregătire, nici abonamente la sală, nici abilităţi speciale. Pur şi simplu implică accelerarea ritmului în timpul mersului sau efectuarea treburilor casnice cu ceva mai multă energie”, a precizat el.

Echipa de cercetare a făcut apel la actualizarea liniilor directoare şi a sfaturilor clinice pentru recunoaşterea faptului că „toate activităţile contează”, indiferent de durată.

„Capacitatea tehnologiei portabile de a releva „micromodele” de activitate fizică, cum ar fi VILPA, deţine un potenţial imens pentru înţelegerea modalităţilor cele mai fezabile şi mai eficiente prin care oamenii pot beneficia de pe urma activităţii fizice, indiferent dacă aceasta este realizată în scop recreativ sau în viaţa de zi cu zi”, a adăugat Stamatakis. AGERPRES