Editura Amaltea publică în mod regulat volume destinate cadrelor medicale și specialiștilor care activează în domeniul sănătății. Printre acestea se regăsesc apariții editoriale complexe dedicate în mod special medicilor de familie, care se dovedesc un sprijin real pentru activitatea acestora de zi cu zi.

 

De la simptom la diagnostic in practica medicului de familie

O mare parte din activitatea medicului de familie este consacrată căutării și interpretării semnelor și simptomelor pe care le acuză bolnavul. Medicina de familie este o specialitate predominant clinică și medicul de familie este – sau ar trebui să fie – un mare clinician, de fapt, singurul mare clinician din sistemele de sănătate moderne.

Primul lucru cu care vine medicul de familie în contact, în calitatea lui de medic de prim contact, sunt semnele și simptomele bolnavului. Și, plecând de la semnele și simptomele respective, medicul de familie va trebui să ia în cele din urmă cea mai bună decizie de diagnostic și tratament. Iar viitorul bolnavului respectiv va depinde de modul în care medicul de familie, care este medicul de prim contact, va sesiza și va interpreta semnele și simptomele respective.

Plecând de la simptomele cel mai frecvent întâlnite în practica medicală, cartea oferă indicaţiile necesare oricărui medic de familie pentru a putea stabili diagnosticul corect şi a elabora strategia adecvată de tratament. De aceea, această carte reprezintă un instrument extrem de necesar şi actual în cabinetul fiecărui medic de familie.

Simptome prezentate în carte: Adenopatia; Amenoreea; Ameţeala și vertijul; Artralgiile; Ascita; Astenia; Blefarospasmul; Cefaleea; Cianoza; Claudicaţia intermitentă; Constipaţia; Convulsiile; Diareea; Disfagia; Disfonia; Disfuncţia erectilă; Dismenoreea; Dispneea; Disuria; Durerea abdominală; Durerea lombară; Durerea pelvină; Durerea toracică; Edemele periferice; Exoftalmia; Febra; Greaţa și vărsăturile; Hematuria; Hemoptizia; Hemoragiile digestive; Icterul; Leziunile cutanate; Menometroragiile. Sângerarea vaginală anormală; Modificările faciesului; Modificări ale pilozităţii; Ochiul roșu; Palpitaţiile; Poliuria și oliguria; Pruritul; Scăderea ponderală involuntară; Sincopa; Sputa; Tinitusul; Tremorul; Tulburările acuităţii vizuale; Tulburări de gust; Tulburările olfactive; Tulburările somnului; Tusea.

Aceasta carte a fost realizata de un colectiv de autori coordonat de Prof. Dr. Dumitru Matei.

 

Indreptar practic de medicina de familie – editia a 3-a

Lucrarea „Indreptar practic de medicina de familie“ a fost conceputa de un colectiv redactional cu vasta experienta profesionala pentru a veni in intampinarea studentilor si rezidentilor de medicina de familie care fac stagiul practic la cabinetele medicale, in cadrul modulului de medicina de familie.

Continutul lucrarii corespunde baremului de cunostinte practice obligatorii care trebuie insusite de studentii si rezidentii in stagiul de medicina de familie, cuprinde informatii medicale actualizate si raspunsuri la probleme specifice ale practicii medicului de familie. De asemenea, pe langa modelul de prezentare de caz, au fost concepute din experienta practica prezentarile cazurilor unor pacienti, respectand modelul mentionat, care sa vina in sprijinul pregatirii viitorilor specialisti in medicina de familie.

Au fost introduse capitole noi referitoare la consilierea pregravidica, rolul medicului de familie in modificarea comportamentului, principii de alcatuire a unor regimuri alimentare pentru anumite boli frecvente pentru care pacientul se adreseaza medicului de familie, algoritmi de tratament si investigatii paraclinice in principalele boli cu care se confrunta medicul de familie. De asemenea, a fost adaugat un capitol de tehnici si principii de psihoterapie.

Speram ca lucrarea „Indreptar practic de medicina de familie“ – editia a treia, sa constituie un instrument de lucru pentru orice medic practician, prin urmare ar trebui sa nu lipseasca de la nici un cabinet de medicina de familie.

 

Volumul a fost realizat de Prof. Dr. Dumitru Matei – şeful clinicii Pediatrie din Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București şi şef de disciplină MF, Departamentul V, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti.