Spitalul Orasenesc Buhusi are in dotare doua echipamente noi: un aparat de anestezie generala pentru Blocul Operator si un aparat de ventilatie şi monitorizare respiratorie pentru compartimentul A.T.I.
Aparatul de anestezie este un dispozitiv cu ajutorul căruia se administrează un amestec gazos cunoscut, dar variabil, şi care include gaze anestezice dar şi gaze care susţin viaţa. Este folosit în toate sălile în care pacientului trebuie să i se administreze o anestezie.
Aceste investitii fac parte din finantarea in valoare de 2.979.000 RON acordata de Ministerul Sanatatii, la care se adaugă 10 % cofinantare din partea Consiliului Local/ Primăriei Orașului Buhusi. Suma sus amintita a fost folosită în totalitate pentru achiziția de aparatura si echipamente medicale.
“Este de apreciat faptul ca se acorda finantare si pentru spitalele mai mici, avand in vedere ca acestea au fost oarecum neglijate in anii trecuti. Multumim factorilor de decizie din Ministerul Sanatatii, precum si celor din Primaria Orasului Buhusi, care au dovedit ca se poate si la noi. Buhusenii au nevoie de aceste dotari si ele vor continua si in perioada urmatoare!”, a declarat Constantin Poiana, managerul Spitalului Orasenesc Buhusi.