Un echipament de imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN) a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, urmând să fie dat în folosinţă după instalare, a anunţat Consiliul Judeţean Satu Mare.

„La Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare a ajuns astăzi, 10 mai 2018, echipamentul de imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN), modelul ‘Signa Explorer 1,5T’. Dotarea cu această aparatură medicală performantă a fost posibilă după ce în luna ianuarie a acestui an, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba împreună cu Adrian Marc, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, au semnat la Bucureşti contractul privind achiziţia acestui aparat, prin Ministerul Sănătăţii, Unitatea de Management a Proiectului privind Reforma Sectorului Sanitar -Îmbunătăţirea Calităţii şi Eficienţei Sistemului Sanitar – Împrumut nr. 83620-RO, finanţat prin Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), acord ratificat prin Legea nr. 179/2014”, precizează sursa citată.

Conducerea unităţii a început amenajarea spaţiului în care să funcţioneze noua aparatură. „Pentru a putea fi pus cât mai repede în funcţiune, a fost deja ajustat spaţiul destinat acestui aparat, conform cu solicitările furnizorilor de cabină Faraday. Urmează instalarea mecanică, umplerea cu heliu RMN, apoi vor avea loc calibrări şi teste de funcţionare, după care se va da în folosinţă. Până acum, Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare nu a avut în dotare acest sistem de imagistică, investigaţiile solicitate de medicii curanţi fiind efectuate prin contractarea acestor servicii cu laboratoare de imagistică private. Dotarea unităţii spitaliceşti cu un aparat RMN este de importanţă vitală, având în vedere diversele specialităţi cărora se adresează aceste tipuri de investigaţii. RMN este o investigaţie recomandată de specialişti în diverse patologii pentru a confirma sau infirma un diagnostic prezumtiv”, arată CJ.

Preşedintele CJ, Pataki Csaba, a precizat că acest aparat este important în creşterea performanţei actului medical. „Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare este singura unitate publică din judeţ care beneficiază de această dotare performantă în folosul populaţiei. Prin punerea în funcţiune a aparatului RMN, sătmărenii vor beneficia de investigaţii rapide şi exacte, fiind un pas important în creşterea performanţei actului medical”, a declarat Pataki Csaba.

Faţă de alte investigaţii de imagistică, RMN are în plus imagistica musculo-scheletală, se pot vedea muşchii şi ligamentele la o rezoluţie foarte bună şi nu iradiază, pe când alte investigaţii tip CT sau radiologie convenţională au un oarecare grad de iradiere. Uneori, RMN vine în completarea altor investigaţii, de exemplu când examinarea CT nu este concludentă pentru stabilirea unui diagnostic sau nu dă un răspuns complet. AGERPRES