Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba va realiza, de săptămâna viitoare, la cerere, contra cost şi fără programare, teste pentru determinarea anticorpilor anti SARS-Cov-2, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

„De luni, 28 iunie 2021, DSP Alba va realiza la cerere, contra cost, teste pentru determinarea anticorpilor anti SARS-CoV-2. Costul unui test va fi de 80 de lei, iar determinarea se va face pe baza probelor de sânge. Recoltările se realizează fără programare, de luni până vineri în intervalul orar 8,00 – 11,00, pe strada Muşeţelului nr. 2 (la containerul amplasat în parcarea Policlinicii). Rezultatele vor fi transmise pe e-mail”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, Laboratorul de Diagnostic şi Investigare în Sănătate Publică din cadrul DSP Alba a fost dotat recent cu un aparat de ultimă generaţie în vederea determinării anticorpilor anti SARS-CoV-2, fie că este vorba despre anticorpi dobândiţi în urma bolii COVID-19, fie că este vorba despre cei dobândiţi în urma vaccinării anti-COVID-19.

Analizorul automat de imunologie cu chimiluminiscenţă pentru determinarea anticorpilor anti SARS-CoV-2 (IgM şi IgG) a fost achiziţionat, prin SEAP, la preţul de 103.518,10 lei cu TVA inclus. Volumul de probe ce poate fi lucrat este de până la 180 teste/oră. Activitatea laboratorului DSP Alba de realizare a testelor pentru determinarea anticorpilor va merge în paralel cu cea de realizare a testelor RT-PCR pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, mai precizează sursa citată.

Până vineri, în judeţul Alba au fost efectuate 226.639 de teste, fiind confirmate pozitiv 21.384 de persoane. AGERPRES