pacient spital.jpgSocietatea Academică din România a solicitat sprijinul Avocatului Poporului în vederea elaborării unor proceduri legale privind modul prin care poate fi exprimat consimţământul explicit de către pacientul internat în spital pentru accesul la informaţiile cu caracter confidenţial ce privesc situaţia medicală a acestuia.

Potrivit unui comunicat transmis marţi, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, l-a primit pe Marian Paveliu, director de cercetări în cadrul Societăţii Academice din România. „Reprezentantul Societăţii Academice din România a solicitat sprijinul Avocatului Poporului în vederea elaborării unor proceduri legale privitoare la modalităţile prin care poate fi exprimat consimţământul explicit de către pacientul internat în spital pentru accesul la informaţiile cu caracter confidenţial ce privesc situaţia medicală a pacientului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, în cadrul discuţiilor, părţile au agreat propunerea ca Avocatul Poporului să solicite opinia Ministerului Sănătăţii şi a Colegiului Medicilor din România cu privire la aceste aspecte. Totodată, va fi solicitată şi opinia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal. AGERPRES