Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj, afirmă că ”Ministerul Sănătăţii ar trebui desfiinţat”, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

”Ministerul Sănătăţii ar trebui desfiinţat. Sistemul sanitar funcţionează şi fără, nu este vorba despre pacienţi sau pandemie, ci despre cum să înşfaci miliardele de lei alocate spitalelor”, a scris Dragoş Damian pe Facebook.

De asemenea, CEO-ul Terapia, a declarat: ‘‘Într-o opinie scrisă după alegeri, când politienii nu ştiau cum să-şi împartă portofoliile, întrebam retoric: De ce politicienii nu vor Sănătatea şi Educaţia? Şi răspundeam: „Simplu, sunt speriaţi de ceea ce s-a întâmplat cu ele. S-au transformat în sisteme incontrolabile cu o conştiinţă proprie, având la bază o infrastructură indestructibilă şi descentralizată de feude şi sinecuri politice transpartinice sau de familie. Nişte coloşi imposibil de întors din drum, cu o existenţă a lor în afara realităţilor şi nevoilor României”.

„Acum, schimbând un Ministru la 3 luni pentru că este de vină că sănătatea a fost adusă la starea de avarie în care se află de către toţi cei care au condus-o în ultimii 10-15 ani, avem dovada că „sistemul incontrolabil” din Sănătate chiar nu mai poate fi controlat. Şi mai cu seamă spitalele nu au fost şi nu sunt controlate, pentru că în marea majoritate sunt ale primăriilor şi consiliilor locale. De la cartofii cumpăraţi de bucătarii, la firmele de paza, la (mai nou) firmele care controlează testările Covid şi până la studiile de fezabilitate pentru spitalele regionale mamut, fiecare bănuţ care se mişcă este în vizorul cuiva care şi-l adjudeca prin firme de clientela politică. De aceea intenţia sau reuşită schimbării unor directori de spitale duce implacabil la căderea Ministrului Sănătăţii.”

În ceea ce priveşte viitorul nou ministru al Sănătăţii, Dragoş Damian, a menţionat: ”Viitorul nou Ministru al Sănătăţii va fi secerat cu o rafală rapidă dacă încearcă să mai schimbe un director de spital, indiferent ce acuzaţii i se vor aduce. Pentru ca să-i fie clar Domnului Ministru, nu este spitalul lui şi nu el a pus acolo directorul că să-l poată schimba aşa cum doreşte. Aşadar, să-l lase mai bine acolo, pentru că altfel scripeţii şi proptelele maşinăriilor transpartinice şi de familie se pun în mişcare şi Ministrul vă fi revocat, iar echilibrul invizibil vă fi restaurat. Un scurt inventar al ultimelor 15 luni: management militar la mai multe spitale; tragedia de la Piatra Neamţ din vina Ministrului Tataru; scandalurile cu iz politic de la spitalele din Cluj şi Sibiu; tragedia de la Victor Babeş, picătură care a umplut paharul Ministrului Voiculescu. Şi ironic, ambii miniştrii vorbeau tocmai despre preluarea controlului spitalelor de către Ministerul Sănătăţii…..”

”Sigur, politicienii vor ieşi cu pase fine, că la Ministerul Sănătăţii este nevoie de grijă pentru pacient, de competenţă, de reformă, de comunicare, de predictibilitate, de gestionarea pandemiei, etc. Dar de fapt sunt exact atributele pe care nimeni nu şi le doreşte cu adevărat de la un Ministru al Sănătăţii, pentru că dacă ar exista grijă pentru pacient, competenţa, reformă, comunicare, predictibilitate şi gestionarea pandemiei s-ar opri furtul zecilor de miliarde din finanţarea spitalelor din Romania. Sunt voci care spun că actuala guvernare are în plan secret privatizarea spitalelor publice. Poate că nu este încă clar pentru ţoată lumea, dar ele au fost deja privatizate în ultimii 10-15 ani”, a conchis Dragoş Damian pe pagina sa de Facebook.