Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID, dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că în cazul persoanelor cu condiţii de imunodepresie nu există contraindicaţie, însă nu se ştie care este nivelul de protecţie pe care îl vor obţine.

„În cazul persoanelor cu condiţii de imunodepresie (…) nu este vorba de contraindicaţia de administrare a vaccinului, ci de faptul că nu ştim cât de prompt va fi răspunsul imun după vaccin, dar este un aspect care este valabil pentru toate vaccinurile şi nu în mod particular pentru vaccinul împotriva COVID-19, cu menţiunea doar a vaccinurilor care nu includ virusuri vii atenuate, adică virusuri sau alte tipuri de agenţi patogeni atenuaţi care se pot redeştepta, dacă vreţi, la persoanele sever imunodeprimate. În cazul vaccinului împotriva COVID-19, nu există o precizare legată de contraindicaţii la această categorie de persoane, în schimb, ceea ce nu putem şti şi ceea ce este precizat, inclusiv în recomandările din rezumatul caracteristicilor produsului, nu putem anticipa care este nivelul de protecţie pe care îl va obţine respectivul pacient după vaccin, având în vedere că răspunsul propriu al imunităţii, al organismului este deficitar”, a explicat Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
El a fost întrebat dacă pacienţii cu boli oncologice sau cu tulburări de coagulare a sângelui pot să se vaccineze. Potrivit acestuia, la persoanele care urmează tratamente anticoagulante dimensiunea acului care se foloseşte pentru administrarea vaccinului este foarte mică, adică trauma pe care o produce este nesemnificativă. „Însă, din precauţie, la pacienţii care au tulburări severe de coagulare trebuie să amânăm administrarea vaccinului şi, în colaborare cu medicul cardiolog sau hematolog, vom lua decizia potrivită pentru pacientul respectiv”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.
Întrebat dacă există un risc mai mare de a se înregistra reacţii adverse în cazul persoanelor de peste 65 de ani, Gheorghiţă a spus: „Nu, dimpotrivă. Datele din studii au arătat că persoanele din categoria peste 60 – 65 de ani au înregistrat procentual un număr mai mic de reacţii adverse comparativ cu grupa de vârstă mai tânără, pentru că vorbim de un alt tip de răspuns imun, practic de o reactogenitate şi de un trigger mult mai accentuat al răspunsului imun la persoanele tinere. Persoanele tinere înregistrează mai des disconfort local, mai des durere la locul de administrare, decât persoanele peste 60 de ani”.
Valeriu Gheorghiţă a informat că şi persoanele care nu au asigurare de sănătate pot beneficia de vaccinare anti-COVID. AGERPRES