Cum poți traversa criza Covid-19, cum poți face față unor situații nemaintâlnite, unor lipsuri neconștientizate până în prezent, cum au procedat alți colegi de breaslă, într-o conjunctură similară, la ce soluții salutare au recurs unele țări, în combaterea cu succes a pandemiei? Sunt doar câteva dintre întrebările la care medici români din toată lumea pot obține răspunsuri concrete, bazate pe documente (protocoale, proceduri, ghiduri etc.) și aflate la un click distanță: www.reteauadesolidaritate.com.

O bibliotecă online, cu acces gratuit, o inițiativă a unor ”oameni buni”, după cum se prezintă pe site, care are aproximativ vârsta crizei (cam o lună) și care a început ”ca un schimb de experință și s-a transformat, ulterior, într-un schimb de documente, care au rezultat din această experiență, astfel încât, spre exemplu, să nu se repete și în România greșelile pe care le-au făcut alții, la începutul crizei”, după cum a explicat, pentru MedicalManager.ro, dr. Sorin Popescu (foto), co-fondator al proiectului.

”Totul a început printr-o inițiativă a unor români din Diaspora, care se mai reuniseră în diverse acțiuni, deci se cunoșteau, iar ideea de la care am pornit noi acum trei-patru săptămâni a fost să dezvoltăm o rețea, astfel încât să ajutăm oamenii care sunt disperați, românii care își pierduseră joburile în străinătate și care urmau să se relocheze urgent, iar pentru asta nu aveau resurse, proceduri. Era mai mult un ajutor ad-hoc, prin cunoștințele, relațiile pe care le avea fiecare, în fiecare țară și legăturile pe care reușeau să le facă ei între persoana aflată în necaz și diferite organizații, autorități naționale etc. Așa am început și, ulterior, am constatat că deja temele se amestecă, erau foarte multe sociale, dar cele mai multe erau medicale, așa că am divizat Rețeaua pe mai multe secțiuni, iar eu, în momentul de față, mă ocup mai mult de rețeaua de medici, așa cum se poate vedea și pe site”, a povestit dr. Sorin Popescu, care locuiește cu familia în Viena și conduce o companie farma.

”Am început munca intensă, pe partea medicală, cam acum două săptămâni, cu un grup de WhatsApp, care a fost extins către medici români. Au fost, inițial, doar oameni care lucrează în străinătate, în spitale din linia întâi, care se confruntă masiv cu problema Covid-19, cu decese, cu toate restricțiile luate și am început să cooptăm apoi medici din România. Cei mai mulți sunt, în momentul de față, din România. Totul a pornit de la un schimb de experiență inițial, al medicilor din Vest cu cei din Est, primii fiind mult mai repede în stare să-și dezvolte ghidurile lor, au început să ni le dea, să ni le arate și nouă, să beneficieze și cei din România. La început le-am tradus, dar, pentru că ele au o dinamică accentuată, le punem la dispoziție, chiar și înainte de traducere, pentru a putea fi consultate imediat. Cu alte cuvinte, Rețeaua încearcă să facă un transfer de know-how între sistemele din Vest și din Est, de la medic la medic, de la un sistem sanitar la altul. Practic, a început ca un schimb de experință și acum s-a transformat într-un schimb de documente, care au rezultat din această experiență, astfel încât să nu se repete și în România greșelile pe care le-au făcut ei la început atunci, a explicat co-fondatorul Rețelei de Solidaritate.

În ceea ce privește evoluția crizei în România, dr. Sorin Popescu este de părere că ”sunt într-adevăr lipsuri mari, din punct de vedere material, sunt probleme de pregătire psihologică pentru ceea ce va urma, dar autoritățile din România nu s-au mișcat rău, în privința măsurilor restrictive și a intervalului de timp în care le-au adoptat, nu au așteptat atât cât au făcut-o italienii, spre exemplu”.

Evidente sunt, în opinia specialistului, ”marile probleme de comunicare din sus în jos, dinspre autoritățile care reglementează sistemul la cei care trebuie să implementeze, prin intermediul DSP-urilor, dincolo de cele materiale -că nu au reușit să se aprovizioneze, să-și crească stocurile la spital etc.”, iar asta se întâmplă pentru că ”structura este una foarte încărcată, stufoasă, dar cu lipsuri umane și materiale, sunt puțini specialiști în DSP-uri, sunt puține canale la nivelul celulei de criză, prin care să se preia lucrurile bune din Vest și să fie implementate în România; oamenii din sistem sunt foarte mult preocupați, în prezent, de acoperirea lipsurilor”.

Până la acoperirea necesarului material însă, Sorin Popescu a insistat că necesară ar fi valorificare know-how-ului disponibil și pe reteauadesolidaritate.com. ”Exact asta încercăm noi să convingem: până la procurarea necesarului material, ceea ce poate să circule și să poată fi valorificat este know-how-ul, adică noi avem pe site documente care arată clar că sunt unele măsuri salutare, care pot fi implementate peste noapte, fără să necesite un suport material. Spre exemplu, modul cum se pot spăla halatele, cum se pot refolosi măștile, circuitele decedaților, ale celor care nu sunt infectați cu Covid și care vin în spitale pentru alte probleme”, a mai spus Popescu.

 

Nu vom ajunge la nivelul Italiei

O izolare eficientă va face criza să aibă o amplitudine mai mică în România, față de Italia, spre exemplu, unde evoluția a fost fulminantă, în opinia medicului. ”Dacă datele care sunt disponibile vizavi de infectări și decese sunt corecte, nu cred că vom ajunge la nivelul Italiei, ca amplitudine, dar va dura, probabil, mai mult decât în Italia. Eu mi-aș dori ca, la vară, să putem să ne reluăm activitatea cu toții. Sunt absolut convins că un vaccin nu va avea nevoie pentru punerea pe piață de un an și jumătate, ca în timp de pace, va fi disponibil mai rapid”, a mai declarant co-inițiatorul proiectului. Potrivit acestuia, în timpul crizei, ”este mai importantă solidaritatea, nu critica, pentru a reuși să salvezi ce se mai poate, nu să vânezi greșeli”.

 

Dacă medicii renunță, la ce să te mai aștepti de la politicieni?!

În ceea ce privește comportamentul unor medici care fie au demisionat sau doar au amenințat cu demisia, fie că și-au luat concediu de odihnă, Sorin Popescu este tranșant: ”Nu sunt de acord! Într-o lume perfectă, cei care au depus un jurământ, la finalul facultății, au niște obligații morale, cum au și militarii, adică indiferent dacă ai sau n-ai muniție bună în buzunar, pleci la război și ajungi și carne de tun, dacă este cazul. Asta este într-o situație normală, dar cea din România nu este așa. Mulți medici nu au avut nici minima muniție cu care să se apere și, în plus, a intervenit o psihoză, pentru că sunt și ei oameni, au familii, se gândesc la ei și la famiile lor mai mult. Dacă este să privesc global, am un singur răspuns: nu sunt de acord! Știu că e greu, riscant, extrem de frustrant că auzi la televizor ‘am trimis de toate’, dar nu există nimic, dar cred că a te încuia în casă și a renunța, nu este momentul, iar dacă noi, medicii, facem asta, la ce să te mai aștepti de la politicieni?!”

 

Măsuri de prevenire a infectării

”Eu și familia mea urmăm regulile austriece, de a nu ieși din casă, ne facem cumpărăturile foarte rar, o dată la două săptămâni, cât mai bine echipați și cu măsuri stricte de izolare, adică las cumpărăturile care nu sunt perisabile în mașină, încă o zi, pe toate le manipulez cu mănuși, șterg ambalajele la intrare în casă. Hainele le pun imediat în sac și le bag la spălat, iar eu merg imediat la duș. Pentru cumpărăturile perisabile încercăm mai mult cu livrarea la domiciliu, e un sistem bine pus la punct aici, poți comanda fructe, legume, lapte, carne, ouă. Stăm în casă și ne vedem de viețile noastre. Copiii cu școala online, iar eu și soția, fiecare cu serviciul lui. Este mult mai intensă activitatea decât atunci când mergeam la serviciu. Dacă într-o zi normală de serviciu aveam 3-5 întâniri pe zi, acum am 15-20 online. Dacă într-o zi normală, închideam computerul la 6 seara, acum îl închid la 12 noaptea”, a explicat dr. Sorin Popescu.

La capitolul ”lucruri interesante care reies din criză”, face referire la partea de comunicare, care a devenit mai intensă: ”Nici nu cred în acea idee de distanțare socială, vorbesc mai des acum cu oameni cu care vorbeam mai rar sau vorbesc cu alții, cu care nu o mai făcusem de ani. Este doar o distanțare fizică, oamenii sunt acum mai apropiați decât erau. Este și o parte frumoasă în toată criza asta. Eu, și dacă se termină criza, nu vreau să mă mai întorc la toate lucrurile pe care le făceam într-un birou, spre exemplu”.   

 

Sănătatea fizică și mentală, esențiale

”Este esențială atât sănătatea fizică, iar pentru asta trebuie să mai și facem ceva, să ne mișcăm, să nu stăm doar în fața calculatorului, cât și sănătatea mentală. Nu în toate familiile e ușor să stea toată lumea în casă, să nu mai plece copiii la școală, grădiniță, iar acolo unde relațiile nu erau dinainte perfecte, o astfel de criză duce la tensiuni mai mari, iar aceste lucruri trebuie anticipate și contracarate. De aceea, eu și la firma pe care o conduc intenționez să aduc consiliere psihologică pentru această perioadă, dată fiind importanța sporită a sănătății mintale”, a mai explicat Sorin Popescu.

 

Portalul MedicalManager susține proiectul reteauadesolidaritate.com prin promovarea acestuia pe toate paginile portalului și în newsletterul dedicat pandemiei COVID-19, primit zilnic de circa 1450 de specialiști din domeniul sănătății. Dacă doriți să fiți informați permanent despre cele mai noi materiale și informații uploadate de medici români din întreaga lume pe reteauadesolidaritate.com, abonați-vă gratuit la Newsletterul MedicalManager.ro!