Spune Stop Obezității pentru a avea o viață mai bună! Este îndemnul pe care Dr. Radu Mirică, MD, PhD, Asist univ. Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, București și Medic Specialist Chirurgie generală și chirurgie metabolică, Spitalul Clinic de Urgență ”Sf Ioan”, București îl adresează cititorilor platformei DespreObezitate.ro. Potrivit medicului, persoanele obeze nu sunt singure în această luptă și trebuie să facă o schimbare, fie prin alimentație, stil de viață, fie apelând la chirurgia metabolică, ”cea mai eficientă metodă de scădere ponderală, la acest moment”.

Patologie extrem de frecventă, vulnerabilă la infecții virale

”Obezitatea reprezintă o patologie extrem de frecventă, în societatea de astăzi, orientată către consumul excesiv de alimente hipercalorice. Ea asociează, sau chiar cauzează, multe afecțiuni ce sunt întâlnite foarte frecvent la acești pacienți, cum sunt hipertensiunea, diabetul zaharat, gonartroza bilaterală, sindromul de apnee în somn (SASO) și altele”, a explicat Dr. Mirică.

Tocmai de aceea, efectele noului coronavirus sunt multiple: ”Pneumonia virală SARS COV-2 la pacienții cu obezitate afectează sistemul respirator, sistem respirator deja suprasolicitat la aceștia prin sindrom pulmonar restrictiv, cauzat de obezitate. Astfel pneumonia SARS COV-2 prezintă o formă mult mai severă decât la un pacient normoponderal, având un necesar de oxigen în flux mare și nu de puține ori necesitatea de terapie intensivă și intubație orotraheală cu ventilație mecanică (așa zis plămân artificial). Obezitatea determină de asemenea, la nivelul întregului organism, un status proinflamator, motiv pentru care răspunsul acestuia la infecția virală este mult diminuat.”

 

 

 

Continuarea materialului pe platforma specializata Despreobezitate.ro