Valul de caniculă care traversează țara noastră afectează activitățile populației și pune în pericol sănătatea celor cu afecțiuni grave. Pentru pacienții oncologici, care sunt deja deshidratați în urma efectelor adverse ale tratamentului, riscul este cu atât mai mare, explică specialiștii.

Când vine vorba de lupta cu canicula, cea mai mare provocare pentru pacienți este să rămână hidratați. În primul rând, atât cancerul, cât și efectele adverse ale tratamentului pot diminua lipsa apetitului și a senzației de sete. Mai mult, vărsăturile, scaunele dese sau greața cauzate de chimioterapie sau radioterapie fac ca aceștia să fie oricum deshidratați. Cu atât mai mult, într-o perioadă caniculară, problemele se accentuează”, explica Dr. Dan Pop, medic specialist radioterapie în cadrul spitalului Medisprof.

Din păcate, oricât de mare ar fi temperatura de afară, o baie în mare sau în piscină nu este recomandată pentru pacienții care urmează un tratament oncologic. ”Pe parcursul iradierii, trebuie evitat contactul tegumentului iradiat cu substanțe iritante, iar apa sărată sau clorul din apă pot avea acest efect. Totodată, pacienții oncologici au imunitatea scăzută și sunt predispuși infecțiilor, iar o piscină reprezintă un pericol din acest punct de vedere, dacă apa nu este curățată corespunzător”, explică doctorul Dan Pop.

În aceste condiții, pacienții oncologici sunt sfătuiți să respecte recomandărilor primite din partea medicului și, mai ales, pe parcursul iradierii, să evite expunerea la soare a zonei iradiate. ”În general recomandăm abstinența de la expunerea la soare a tegumentului din zona iradiată în următoarele luni post-procedură, pentru faptul că tegumentul iradiat este mult mai sensibil la acțiunea nocivă a radiației solare. În plus, loțiunile de protecție solară trebuie folosite de orice persoană care intenționează să se expună la soare și trebuie aleasă o cremă cu un factor de protecție cât mai mare”, a adăugat medicul specialist.

Astfel, pacienții trebuie să fie atenți la semne precum amețeala, frisoane, slăbiciune sau crampe musculare, piele uscată sau fierbinte, iar dacă le observă trebuie să ia măsuri pentru a se hidrata.