Există numeroase “mituri” legate de alimentația omului sănătos care circulă pe scară largă și în România, popularitatea acestora fiind legată de corectitudinea surselor din care fiecare persoană își procură acest gen de informație.

Potrivit Dr. Oana Pop, Medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, de la Hyperclinica Medlife Oradea, unul dintre aceste mituri se referă la glucide. Mai precis, lumea consideră în ziua de astăzi ca a consuma cartofi, paste, orez este greșit.

Carbohidrații pot fi consumați în cantități rezonabile

“Multă lume evită aceste glucide complexe foarte importante. Sunt esențiale pentru că sunt bogate și în amidon, ceea ce înseamnă că în această perioadă sunt recomandate pentru a fi consumate. Iarna avem nevoie de mai multe glucide deoarece corpul, pe lângă funcțiile importante, trebuie să se axeze și pe termoreglare. Adică organismul trebuie să se încălzească și această “căldură” va fi furnizată de aceste glucide complexe care furnizează glucoza, ce se transforma în corpul nostru în energie și care este folosită de întreg corpul. Ca atare recomand a se consuma în limita bunului simț, adică puțin și des, și acești carbohidrați”, spune Dr. Oana Pop într-un interviu acordat platformei DespreObezitate.ro.

Potrivit acesteia, un alt mit este că nu e bine să combină carne cu glucidele complexe mai sus menționate, ci doar cu salate sau legume. “Carnea slabă de pasăre (pui, curcan) se poate combina cu cartofi, orez, paste, mămăligă. Și chiar reprezintă un prânz consistent și sățios. Nu vom combina în schimb carne grasă cu cartofi sau vită cu cartofi. Așa nu! Vita se combină cu salată!”

Un alt mit frecvent întâlnit este legat de alimentația fără gluten. “Cei care ar trebui să evite glutenul sunt doar persoanele care suferă de boala celiacă și cei care prezintă intoleranță la gluten o perioada de timp, până decide medicul curant”, explică Dr. Oana Pop.

Alimentele care trebuie evitate cu orice preț sunt cele de care organismul nostru nu are nevoie

Specialistul Hyperclinicii Medlife Oradea atrage atenția că nu există “alimente perfecte”, deoarece orice aliment, oricât ar fi el de sănătos, consumat des și în exces va deveni nefast pentru organism.

“Să luăm de exemplu fulgii de ovăz, considerați mătura intestinului: consumați în exces pot duce la diaree. Este un aliment ideal pentru organism și care ajută și la slăbit, dar consumat în combinația greșită și în exces devine nociv. De asemenea, fiind bogat în fibre, este contraindicat persoanelor care suferă de probleme intestinale, de exemplu persoane care au avut subocluzie sau ocluzie intestinală”, avertizează medicul.

Acesta arată că fiecare om este unic, deci trebuie să își adapteze alimentația și mai important este sa țină cont de afecțiunile de care suferă. “Recomand nutriția personalizată și nu nutriția copiată de pe internet sau de la prieteni ori vecini etc. Alimentele care trebuie evitate cu orice preț sunt cele de care organismul nostru nu are nevoie și care totuși se consumă des, precum fast food, alimente procesate, sucuri, dulciuri…” 

Somnul corect durează minim 6 ore și maxim 9 ore

Dr. Oana Pop consideră că cea mai accesibilă formă de mișcare zilnică este plimbatul timp de aproximativ 30 minute zilnic continuu. “Alte forme accesibile sunt bicicleta statică și stretchingul. Trăim în era în care internetul abundă de influenceri care ne arată cum să facem mișcare. În concluzie, orice formă de mișcare este accesibilă câtă vreme chiar ne dorim să facem mișcare”.

Medicul Hyperclinicii Medlife Oradea rezumă coordonatele unui stil de viață sănătos: alimentație corectă, mișcare, igiena somnului și sănătate psihică.

Dacă nu ne odihnim suficient devenim irascibili și avem tendința de a mânca mult și prost.

“În mod ideal se consideră că somnul de “frumusețe” este între orele 22 pm – 2 am. Dacă ratăm acest somn se secretă hormonul stresului (cortisol) care ne va influența atât la nivel psihic cât și ca apetit. Se mai poate recomanda în mijlocul zilei și un somn de 15-30 minute! Mare atenție, nu ne trezim la ora 10 dimineața pentru că ne-am culcat la ora 2 noaptea… Se consideră că somnul corect durează minim 6 ore și maxim 9 ore. Somnul de frumusețe ne ajută foarte mult pentru a ne păstra starea de sănătate”, concluzionează Dr. Oana Pop.