„Leucemia limfocitară cronică este o boală hematologică în care s-au făcut progrese terapeutice absolut semnificative în ultimii ani, mai ales prin introducerea unor molecule și combinații terapeutice inovatoare”, a declarat dr. Luminița Ocroteală, medic primar hematolog în cadrul Clinicii de Hematologie a Spitalului Filantropia din Craiova cu ocazia dezbaterii organizate la Craiova în 30 iunie 2021.
Întâlnirea a fost cea de-a cincea dezbatere din programul de Management Modern în Hematologie dezvoltat în anul 2021 de portalul Hematologie.ro cu susținerea partenerilor Abbvie România, Regina Maria și Alliance Healthcare România. “În Craiova avem deja experiență cu terapiile cu durată fixa de tratament pe o perioadă de 2 ani și sper ca, în curând să putem oferi pacienților o opțiune de tratament fără chimioterapie, cu durată de un an, respectiv asocierea venetoclax cu obinutuzumab, combinație care așteaptă rambursarea după publicarea în monitorul oficial”, a relatat dr. Ocroteală din experiența clinicii de hematologie din Craiova.
Aderența la tratament: avantajul terapiilor cu durată fixă
“Din experiență, complianța la tratamentele de lungă durată devine discutabilă, în sensul că pacienții uită de multe ori să își ia tratamentul. Prin utilizarea acestor terapii cu un mod de acțiune inovator și ușor de administrat pentru pacient avem posibilitatea de a trata un număr mai mare de pacienți și de a asigura o aderență crescută la tratament. Prin comparație cu terapia cu durată nedefinită aderența pacienților la terapia cu durată fixă este superioară și motivantă”, este de părere dr. Luminița Ocroteală.
Scade vârsta celor afectați de LLC
Dr. Ocroteală a vorbit și despre schimbările identificate în ultimii ani în privința cazurilor noi de leucemie limfocitară cronică. “Când vorbim de LLC trebuie să avem în vedere că în ultimii ani se remarcă o reducere a vârstei celor afectați, un debut la vârste din ce în ce mai tinere a acestei afecțiuni. Leucemia apare acum la oameni activi în câmpul muncii, astfel încât este important ca aceștia să se reintegreze cât mai rapid in viața socială și profesională punandu-se accentul pe creșterea calității vieții pacientului. Noile terapii cu durată fixă realizează exact acest deziderat”.
Management Modern în Hematologie 2021
Dezvoltat, începând de anul acesta, de platforma Hematologie.ro, Oameni și Companii, cu susținerea Abbvie România, programul Management Modern în Hematologie este unul de comunicare profesională și este dedicat îmbunătățirii managementului leucemiei limfocitare cronice în România. Seria dezbaterilor profesionale dedicate leucemiei limfocitare cronice a marcat până acum 5 ediții organizate în București, Iași, Timișoara și Cluj și Craiova.
Rezumatul discuțiilor și cele mai importante concluzii ale comunității de hematologie vor fi incluse în raportul special dedicat Leucemiei Limfocitare Cronice din România ce va fi transmis în iulie 2021.
Comunitatea OSC – Hematologie este o comunitate lansată în 2019, administrată de Oameni și Companii. Oameni și Companii – OSC este un ecosistem avansat de marketing care integrează peste 100 comunități business și profesionale și 33 de platforme digitale proprii asociate acestor comunități. Toate comunitățile OSC: aici. Toate platformele OSC: aici. Portofoliul OSC: aici.