Preşedintele Conferinţei Naţionale de Farmacoeconomie şi Management Sanitar (CNFMS), dr. Lorenzovici Laszlo, a declarat miercuri, la Târgu Mureş, în timpul cursului despre administrarea şi monitorizarea activităţii spitalelor aflate în subordinea autorităţilor publice locale, că se lucrează la o analiză referitoare la maternităţile din România şi că până acum s-a constat că jumătate dintre acestea au sub 365 de naşteri pe an, fapt ce impune o reorganizare.
Dr. Lorenzovici a arătat că din motive demografice cele mai mari probleme în spitale sunt cu secţiile de neonatologie, obstetrică-ginecologie şi, parţial, cu cele de pediatrie şi că nu s-a făcut nicio evaluare în ultimii cinci ani cu privire la indicatorii din aceste secţii.
„Pregătim o analiză despre maternităţi. În Ungaria, maternităţile care au avut sub 500 de naşteri s-au închis sau în mod excepţional s-au păstrat – dacă au avut între 350 şi 500 – dacă erau în zone greu accesibile geografic. În România, jumătate dintre maternităţi au sub 365 de naşteri pe an, adică una pe zi. Nu s-a făcut nicio reorganizare de sistem în ultimii ani, de fapt aş spune niciodată. Între timp natalitatea s-a prăbuşit, spitalele au rămas cu o ginecologie mare, cu o neonatologie mare, unde bate vântul şi personalul se duce să-şi ia salariul, dar prea multă muncă nu există (…) Ar trebui clar reorganizat mai ales că în multe cazuri avem spitale din 5 în 5 kilometri sau din 10 în 10 kilometri, cu câte o maternitate ineficientă, care nu înseamnă nu numai o povară financiară, ci şi o calitate scăzută a serviciilor pentru că spitalul nu are cinci doctori să asigure permanenţă la gardă. În loc să avem unul bun, avem multe şi slabe”, a spus acesta.
Preşedintele CNFMS a precizat că vorbeşte despre reorganizare, nu de închidere, şi că ultima măsură a închiderii spitalelor a fost una „greşită”, pentru că nimeni nu s-a gândit la ce nevoie are comunitatea locală şi ce nevoi trebuie acoperite în condiţii de sustenabilitate. „Mereu este un compromis între costuri, eficienţă şi echitate, dar în mod clar la noi sunt probleme mari. Ce s-a făcut atunci, a fost o greşeală mare, pentru că nu s-a făcut un ambulatoriu în acele localităţi, ci au fost lăsate localităţi cu 10-15.000 de locuitori fără ambulatoriu de specialitate”, a subliniat Lorenzovici Laszlo. AGERPRES