Directorul medical al Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iași, prof. univ. dr Gabriel Dimofte, a declarat  pentru AGERPRES, cu ocazia aniversării a 13 ani de activitate ai unității medicale, că aici ‘se poate opera la nivelul oricărui spital din Europa’, iar spitalul are ‘un renume deosebit în țară’.

‘În fiecare zi sunt provocări. A fost o luptă, o escapadă a noastră, a celor din lumea noastră medicală. Toate momentele au fost frumoase, unele foarte dificile. Cele mai dificile momente sunt întotdeauna cu oamenii cu care lucrezi. În momentul în care toate lucrurile se așează, fiecare trage în altă parte, și trebuie să îi coordonezi. Chirurgia a fost pasiunea mea. Din punctul meu de vedere, e foarte simplu. Ne-am trezit într-un spital care ne-a oferit tot. Aproape că nu putem spune că nu avem ceva care să nu existe în acest institut. Se poate opera la nivelul oricărui spital din Europa. Institutul (Regional de Oncologie – n.r) ne-a oferit o prestanță deosebită. Institutul are un renume deosebit în țară. Am început să operăm alte lucruri, din ce în ce mai mult, și patologii tot mai variate. Am început să ne direcționăm pe anumite domenii în care să avem excelență. Spre exemplu, în chirurgie IRO este cunoscut pe chirurgia colorectală’, a declarat dr. Gabriel Dimofte.

Reputatul medic a condus IRO Iași de 13 ani, alături de economistul Mirela Grosu, el afirmând că pentru a avea succes în această activitate, a fost nevoie nu doar de viziune, dar și să privească întreaga unitate medicală și personalul ca pe o familie.

‘Orice manager trebuie să aibă o viziune medicală. Dacă nu le asiguri oamenilor ceea ce au nevoie, vă spun sincer, e imposibil să conduci un spital. Este foarte important să tratezi un spital, preferabil unul mai mic, cum este al nostru, ca pe o familie. În sensul că decizia trebuie să fie până la un moment dat autoritară, și trebuie să fii consecvent în tot ceea ce faci. Trebuie ca cei care conduc să aibă aceeași părere, aceleași idei, să se consulte, să nu apară momente divergente în deciziile lor. Cred că este extrem de important. Asta nu înțeleg mulți oameni și de aceea lucrurile merg prost, pentru că ai la conducere doi oameni unul așa, unul așa. Și noi avem păreri distincte. Dar ele se întâmplă în spatele unei uși închise. Adică noi discutăm. De cele mai multe ori eu greșesc’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al IRO Iași.

El a recunoscut că este pasionat de chirurgie și că nu și-a propus să conducă o unitate medicală de stat, având experiență în mediul privat.

‘Am preluat o clădire nemobilată la acel moment. Și a trebuit să finalizăm clădirea mai întâi, să o dotăm cu tot ceea ce trebuie, să găsim oameni pentru că în acel moment IRO era o atracție interesantă și în același timp un pericol. Desigur, nimeni nu dorea să piardă doctorii buni și asistentele bune. Atunci textul care circula era că spitalul (IRO- n.r) nu va rezista și oamenii vor deveni șomeri. A fost o luptă interesantă, frumoasă, de a aduna un colectiv bun. Ulterior s-a cunoscut că era un personal excepțional. Au fost ani frumoși, din punctul meu de vedere’, a declarat dr. Gabriel Dimofte.

Acesta a afirmat, totodată, că dincolo de provocările patologiilor pacienților, cei de la IRO Iași se confruntă și cu multe alte dificultăți.

‘Foarte complicat a fost partea financiară, care mi se părea foarte dificilă. Chiar dacă aveam experiență în sistemul privat, nu o înțelegeam pe cea din sistemul bugetar pentru că mi se părea foarte, foarte complicată. A fost dificil. Chiar n-am fost interesat să intru la conducerea IRO, dar nu avea cine să preia partea medicală de conducere. (…) Am avut norocul să am o echipă de conducere deosebită, fenomenală. Alături de doamna manager Mirela Grosu ne comportăm ca doi părinți care iau decizii în bună înțelegere’, a explicat dr. Gabriel Dimofte.

IRO Iași este unul dintre cele trei institute oncologice din țară, asigurând asistență medicală pacienților cu diverse neoplazii din Regiunea de Nord Est și nu numai.

Inițial, pe 25 martie 2012, când a început să funcționeze, institutul avea o capacitate de cazare de 300 de paturi, acum fiind de 366 de paturi, dintre care 36 pentru spitalizarea de zi.

În această unitate sanitară care asigură un sistem medical integrat, multidisciplinar, își desfășoară activitatea peste 1.500 de angajați, din care 138 medici, 525 rezidenți, 530 asistenți medicali, 147 de infirmieri.

În 2016, IRO Iași a fost prima unitate medicală din țară care a oferit cazare gratuită pentru proprii bolnavi. În cele 29 de camere ale hotelului IRO Iași sunt oferite 70 locuri de cazare în condiții de 3 stele pentru ca pacienții care trebuie să facă radioterapie să nu mai facă naveta până în localitatea de domiciliu și să caute chirie în Iași. În subteranul hotelului, amplasat în cartierul Tătărași, este amenajat un buncăr unde se află cel mai nou accelerator de particule din institut, folosit în radioterapie din octombrie 2022.

De asemenea, IRO Iași este primul institut oncologic care are o clădire dedicată prevenției și screening-ului în bolile oncologice. Tot aici a fost deschis, în 2024, primul cabinet de vaccinare anti HPV din afara Bucureștiului.

În cadrul IRO Iași funcționează din 2016 TRANSCEND, Centru de Cercetare Fundamentală și Dezvoltare Experimentală în Medicina Translațională, iar din 2017 un compartiment de transplant celule stem hematopoietice. De la acreditare și până la finalul anului 2024, echipa medicală a realizat 300 de transplanturi de celule stem hematopoietice, iar în octombrie 2024, medicii ieșeni au efectuat prima procedură de terapie celulară CAR-T. Până acum, acest tip de tratament fiind utilizat doar la Institutul Clinic Fundeni.

La IRO funcționează, din 2012, un Compartiment de transplant medular. De asemenea, la IRO este funcțional un Ambulatoriu integrat, un Ambulatoriu extern și Compartimentul de Îngrijiri paleative, acesta din urmă având o capacitate de 28 paturi. AGERPRES /