În România se declară foarte puţine boli profesionale şi nu există nicio clinică de recuperare pentru problemele de sănătate provocate de acestea, anual înregistrându-se circa 1.500 de noi cazuri, susţine prof. univ. dr. Elena-Ana Păuncu, şefa disciplinei de Medicina Muncii din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. Conform acesteia, plata medicilor de Medicina Muncii (MM) ar trebui să se facă din alte fonduri şi nu din cele ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Casei Naţionale de Pensii (CNP), aşa cum se întâmplă în multe state europene.

Dacă înainte de 1990 principalele furnizoare de boli profesionale erau mineritul şi industriile, astăzi utilizarea internetului deschide o listă nouă cu afecţiuni musculo-scheletale, cu deficienţe de vedere şi stres.

„Boli profesionale există pentru că trăim şi muncim. Fiecare condiţie de muncă – birou sau teren – aduce riscuri care apar dacă nu se lucrează corect, nu se respectă reguli, dacă persoana are deja o zestre de sănătate mai puţin bună şi nu a fost îndrumată corect spre o activitate profesională care i se potriveşte”, a declarat prof. univ. dr. Elena-Ana Păuncu.

Conform acesteia, numărul declarat al bolilor profesionale a crescut după Revoluţie, apoi a involuat, pentru că nu se semnalează şi nu se declară organelor competente. „De exemplu, omul merge la medicul de familie pentru că i-a apărut o leziune pe piele; medicul îl tratează automat sau îl trimite la dermatolog. Ambii medici au obligaţia – dacă omul spune că lucrează cu o anumită substanţă la locul de muncă despre care se ştie că poate da boli de piele – să semnalizeze cazul la Medicina Muncii (MM)”, a arătat prof. univ. dr. Elena-Ana Păuncu.

Lanţul prin care se ajunge la punerea diagnosticului de boală profesională este medic de familie, medic de MM din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratul Teritorial de Muncă la firma angajatoare. Diagnosticul de boală există, nu se contestă cel pus de medicul iniţial, dar specialistul din DSP face legătura dintre locul de muncă şi boala profesională.

„O altă problemă este aceea că medicii care semnalează boala sunt de obicei medicii de MM, dar şi ei se tem şi subsemnalează, pentru că sunt plătiţi de angajator, pentru că aşa spune legislaţia noastră. (…)Care medic poate să spună că pacienţii lui nu se îmbolnăvesc? Nici cel de MM nu poate purta responsabilitatea faptului că oamenii se îmbolnăvesc. Eu cred că plata medicilor de MM ar trebui să se facă din alte fonduri; aşa se întâmplă în multe state europene, respectiv, să fie un sistem de asigurări independent de CNAS şi de Casa de Pensii. Acum, fondul de risc pentru accidente de muncă şi boli profesionale este la Casa de Pensii, care are o grămadă de probleme”, a subliniat specialistul.
Potrivit prof. Păuncu, este o problemă dacă sunt declarate prea multe cazuri, pentru că pacientul cu boală profesională are nevoie de medicamente, de recuperare, de mai mulţi bani, primeşte fonduri de la Casă pentru a-şi trata boala, dar mai primeşte şi salarii compensatorii.

„O altă problemă în România este mineritul. Chiar dacă minele s-au închis, au provocat silicoză, pneumocoză la cărbune, acum avem azbestoză – dar medicii nu sunt pregătiţi, încă, să depisteze boala şi să-i trimită la MM. Aceste boli merg înainte, chiar după pensionare. Ele avansează şi se depistează întâmplător, de pneumolog de exemplu. În România nu avem nicio clinică de recuperare pentru boli profesionale. Exista Avrigul. Au fost eforturi pentru crearea uneia noi, dar fără rezultat”, a afirmat dr. Elena-Ana Păuncu.

Printre bolile profesionale nou apărute, mai ales în vestul ţării, medicul a amintit depresia, cu aspectele legate de stres, cu sinuciderile la locul de muncă, tulburările musculo-scheletale, dureri de spate, dermatozele profesionale deosebit de frecvente în mediul spitalicesc (din cauza mănuşilor de latex pentru stomatologi şi chirurgi), hepatitele B şi C (tot în mediul spitalicesc).
Pe de altă parte, o mare problemă semnalată de prof. Elena-Ana Păuncu este discriminarea unora dintre pacienţii internaţi în Clinica de MM cărora li se infirmă diagnosticul prezumptiv de boală profesională.
„Casa de Sănătate plătea 70%, dar anul acesta doreşte să plătească 25%. Cine finanţează atunci Clinica de MM? Pacienţii de acolo plătesc şi asigurări de sănătate, şi la Casa de Pensii şi-au achitat îndatoririle. Omul acela, chiar dacă nu are o boală profesională, are o boală care trebuie tratată în sistemul românesc, este cetăţean român. Practic, cetăţenii noştri sunt discriminaţi. În mod normal, CNAS ar trebui să plătească pentru tot ceea ce lucrează MM”, a punctat medicul.

Conform sursei citate, în România, nu s-au făcut calcule pentru a vedea ce economii s-ar putea face printr-un sistem puternic de MM. Dacă CNAS ar investi mai mult în MM şi în medicina preventivă, nu ar mai trebui să plătească facturi atât de mari celor care lucrează în curativ, susţine şefa disciplinei de Medicina Muncii din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş’ din Timişoara.
Nu în ultimul rând, ea semnalează un alt aspect care poate reprezenta o problemă: angajaţii marilor companii, care au cabinete de MM, nu merg la controlul anual, crezând că dacă sunt gratuite sunt lipsite de calitate. AGERPRES