doina-dimulescu.jpgDepartamentul de cardiologie intervenţională al Spitalului Elias poate realiza anul acesta cu banii primiţi 100 de angioplastii, suficiente pentru bolnavii cu complicaţii care se prezintă aici din Bucureşti şi din împrejurimi, a declarat vineri prof. dr. Doina Dimulescu, managerul unităţii.

Aceasta speră ca în curând departamentul să poată fi completat şi cu electrofiziologie, prin programul naţional, nevoile fiind mult mai mari decât poate fi acoperit în prezent. Pentru unele situaţii mai grave şi care nu pot aştepta se recomandă tratamente şi în străinătate, a arătat medicul.

„În acest context, am realizat mai multe întâlniri cu specialişti din străinătate, din Germania, Franţa, Israel şi acum cu directorul Departamentului de Chirurgie Cardiacă de la Centrul Anadolu, din Turcia. Prin acestea dorim să cunoaştem noutăţile şi tehnologiile pe care aceştia le abordează, numărul de pacienţi trataţi, care arată experienţa clinicii, date despre mortalitate”, a evidenţiat medicul.

Prof. dr. Doina Dimulescu a opinat că cel mai bine ar fi ca România să poată furniza terapii complete, având în vedere că dispune de resurse umane şi costuri mai mici, dar pentru asta se impune o finanţare mai mare. Ideea asigurărilor private este binevenită, consideră prof. dr. Dimulescu, întrucât poate asigura o finanţare mai bună.

Prof. dr. Sertac Cicek, directorul Departamentului de Chirurgie Cardiovasculară de la Centrul Anadolu, a spus că în acest centru se fac intervenţii chirurgicale pentru nou-născuţi, tineri şi persoane foarte în vârstă. El a menţionat că, recent, în acest centru medical a fost operat un copil de trei ani dintr-un sat din Moldova, Gabriel, care suferea de tetralogie Fallow iar în acest caz intervenţia s-a făcut fără bani. Operaţia a decurs fost bine iar copilul poate duce o viaţă normală acum, a spus medicul turc.

„Primim pacienţi din toate colţurile lumii, Africa, Asia, SUA, Europa. Motivele care îi aduc în centrul nostru sunt rezultatele noastre, procedurile utilizate. Departamentul de Relaţii Internaţionale are translatori pentru pacienţi şi anual tratăm între 750 şi 800, 7% fiind din România”, a spus prof. dr. Sertac Cicek. Medicul turc a susţinut vineri o conferinţă la Spitalul Elias despre anevrismul de aortă. AGERPRES