Dr. Daciana Toma, Secretar SNMF: Guvernanții uitaseră cu totul de medicii de familie, dar și-au adus aminte când au realizat că reprezentăm o verigă esențială în lupta împotriva infecției cu SARS CoV-2

 

De la începutul epidemiei de SARS-CoV 2 în România, medicii de familie au fost nevoiți să facă față unei întregi serii de probleme , dintre care cele mai importante au fost abordarea cazurilor cu suspiciune de infecție cu SARS-CoV 2, abordarea pacienților cu afecțiuni cronice sau cu afecțiuni acute, altele decât infecția cu SARS-CoV 2 și respectiv asigurarea măsurilor de protecție la nivelul cabinetului. Este opinia dr. Daciana Toma, Secretarul Societatății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), exprimată într-un interviu acordat portalului MedicalManager.ro.

“Toate aceste probleme au constituit adevărate provocări în contextul în care totul era incert, apăreau modificări legislative la câteva zile, fiecare modificare schimba ceea ce fusese până atunci, fiecare modificare dădea un alt înțeles și alte atribuții diferitelor segmente implicate în gestionarea situației. În plus, lipsa materialelor de protecție (a echipamentelor și a materialelor de dezinfecție) ne-a pus în pericol pe toți: echipe medicale, pacienți, familii”.

Am întrebat-o pe dr. Daciana Toma ce a făcut corpul medicilor de familie în acest context.

Am citit cu disperare toată legislația apărută, încercând să înțelegem ce avem de făcut, care sunt procedurile legale.

Am făcut un morman de documente către diferite instituții ale statului, pentru a solicita clarificări, armonizări ale diferitelor prevederi acolo unde era cazul sau chiar modificarea unor prevederi care contraveneau codului deontologic al medicilor sau ale altor prevederi existente.

Fiecare dintre noi, personal sau prin asociațiile locale, ne-am străduit să găsim materiale de protecție. Gândiți-vă că primele materiale de protecție ne-au fost furnizate – în cazul Bucureștiului – de abia la începutul lunii aprilie. Asta înseamnă că aproape o lună și jumătate am cheltuit sume exorbitante pe materiale, atunci când reușeam să mai găsim vreun stoc. Așa că în toată această perioadă ne-am informat unii pe alții cu privire la surse de unde putem achiziționa materiale și prețurile pe care le-am găsit”.

 

„Au fost emise ordine, OUG-uri, HG-uri în cascadă, care rezolvau câte o situație, dar erau în contradictoriu cu alte prevederi emise tot în această perioadă”

Secretarul Societatății Naționale de Medicina Familiei susține că, în continuare, pentru protecția membrilor echipei medicale este foarte importantă asigurarea mijloacelor de protecție (echipamente, dezinfectante), utilizarea corectă a acestora, dar și implementarea celorlalte măsuri care contribuie la scăderea riscului de contaminare. “Aici mă refer la câteva măsuri adoptate de decidenți, la presiunea organizațiilor medicilor de familie: recunoșterea consultațiilor acordate la distanță, prelungirea valabilității scrisorilor medicale, posibilitatea de a transmite prin căi de comunicare electronică rețetele medicale, suspendarea obligativității folosirii cardului de asigurat. Aceste măsuri ne-au permis să protejăm membrii echipei medicale, dar și pacienții, permițându-le astfel să respecte măsurile impuse prin instituirea stării de urgență”, amintește dr. Daciana Toma.

În opinia sa, o problemă importantă o constituie și stresul resimțit în această perioadă de medicii de familie, plecând de la deficiențele legate de măsurile de protecție și incertitudinile generate de proasta funcționare a SIUI (nevalidarea serviciilor, erori la raportare, etc), lucruri care se traduc prin pierderi financiare concrete și consistente. „Pe de altă parte, ne afectează incoerența și lipsa de claritate a prevederilor legislative, inclusiv pentru modul de transcriere a unor medicamente pe care până acum medicii de familie nu aveau voie să le prescrie, lucru care se traduce în imputări ale costurilor rețetelor. Stresul este generat și de situația pacienților cu afecțiuni acute, altele decât cele legate de infecția cu SARS Cov-2, sau decompensări ale afecțiunilor cronice, care nu pot fi gestionate la nivelul cabinetului de medicină de familie, explică Dr. Daciana Toma.

Întrebată dacă există proiecte de ordin legislativ pe care Guvernul ar trebui să le aibă în vedere pentru înlesnirea desfăşurării în bune condiţii a activităţii medicilor de familie, Dr. Daciana Toma a răspuns tranșant: “Reglementările apărute în această perioadă îmi sugerează faptul că guvernanții uitaseră cu totul de noi la început, dar și-au adus aminte la un moment dat când au realizat că medicii de familie reprezintă o verigă esențială nu doar în prevenirea răspândirii infecției cu SARS CoV-2 și triajul la nivelul populației, ci și pentru asigurarea/menținerea/controlul stării de sănătate a populației generale. Pentru că oamenii au continuat să aibă hipertensiune arterială, să aibă diabet, să sufere traumatisme, să aibă episoade de enterocolită acută sau urticarie. Consider impardonabil faptul că au fost emise ordine, OUG-uri, HG-uri în cascadă, care rezolvau câte o situație, dar erau în contradictoriu cu alte prevederi emise tot în această perioadă! Este suficient să mă refer aici la situația concediilor medicale eliberate pentru pacienții aflați în izolare la domiciliu sau autoizolați…”

 

 „Doar împreună putem face demersuri care să ne asigure cadrul necesar pentru a ne desfășura activitatea”

În ceea ce privește colaborarea SNMF cu Ministerul Sănătăţii, CNAS şi celelalte organisme abilitate pentru a se rezolva problemele punctuale care apar în activitatea de zi cu zi a medicilor de familie, Dr. Daciana Toma spune că aceasta se traduce în “multe, multe documente pe care le facem, cu reveniri pentru aceeași problemă”.

„Colaborarea cu DSP-urile a fost ‚interesantă’, cu atât mai mult cu cât fiecare DSP din țară a interpretat legislația ‚așa cum a putut’. Mă refer aici la modul în care noi și pacienții am putut comunica cu DSP-urile, disponibilitatea acestora de a elibera documentele necesare pacienților, furnizarea de vaccinuri, pentru că recomandarea era să continuăm vaccinarea în cadrul Programului Național de Imunizare… Chiar şi Casele Județene de Asigurări de Sănătate au avut pe alocuri interpretări ‚personale’ ale legislației. La începutul perioadei anumite CJAS-uri au declarat clar că medicul de familie nu poate da concediu medical pentru carantină, nu poate da retroactiv cu mai mult de 24 de ore și în nici un caz mai mult de 10 zile. Vă imaginați ce a însemnat asta pentru noi și pentru pacienți?”

În final, Dr. Daciana Toma a ținit să transmită un mesaj de unitate pentru colegii care lucrează în medicina de familie și unul de încurajare pentru pacienți. “Până acum, această perioadă ne-a arătat încă o dată că ne putem baza doar pe noi și ne-a întărit convingerea că doar împreună putem să facem demersuri care să ne asigure cadrul necesar pentru a ne desfășura activitatea specifică specialității noastre. Da, este nevoie să fim uniți, să acționăm împreună.

Experiența mea cu pacienții în această perioadă a fost una frumoasă, care a confirmat legătura și încrederea reciprocă. Sincer, mi-au lipsit întâlnirile cu pacienții, mi-e dor de ei. De cele mai multe ori noi nu suntem doar medicii lor de familie, ci suntem un fel de membri ai familiilor lor, aşa cum și ei sunt un fel de membri ai familiilor noastre. Dragi pacienți, trebuie să trecem și peste asta! Vom trece împreună! Da, în această perioadă suntem ‚la capătul firului’ atunci când putem rezolva așa, suntem la cabinet atunci când e nevoie să veniți la cabinet!”

 

MedicalManager este platforma digitală a comunității medicale din România. Peste 1600 de specialiști și lideri de opinie din sănătate sunt abonați la newsletter-ul MedicalManager.ro. O secțiune specială, Covid-19, care conține informații relevante despre impactul în sănătate, este actualizată în permanență. Abonați-vă la Newsletterul gratuit MedicalManager, AICI!