“Cancerul pulmonar este unul dintre principalii ucigași în domeniul medical, fiind cea mai frecventă formă de cancer la nivel mondial. În tratamentul cancerului penumologic, sunt foarte multe specialități medicale implicate: pneumologii, oncologii – care se ocupă de aspectul terapeutic, radiologii – care au rolul lor important în diagnosticare, patologii – fără de care nu se poate face o personalizare a tratamentului. Vedem că la ora actuală se tinde din ce în ce mai mult către individualizarea tratamentului, există scheme generale, dar din ce în ce mai mult se încearcă adaptarea lor în funcție de profilul pacientului”, a declarat Dr. Bogdan Cernucan, Medic specialist Radiologie, Membru al Consiliului de Conducere, Asociația Norvegiană de Radiologie, în cadrul webinarului multidisciplinar Modalități de diagnosticare a cancerului pulmonar”, desfășurat pe 12 iunie. Acest webinar, găzduit de platforma EventsMax.ro, a fost cel de-al treilea desfășurat în cadrul Comunității OSC-Radiologie în acest an.

Știm că odată ce o biopsie ne aduce un profil genetic, care conferă o susceptibilitate pentru un anumit tip de tratament, lucrurile devin foarte complexe. Se pot întâmpla că anumiti pacienți aibă metastaze la nivel cerebral care își continuă dezvoltarea. Pacienții răspund la noile terapii, la imunoterapii locale, tumora pulmonară poate să răspundă și să dea înapoi, în schimb metastazele cerebrale pot să continue să evolueze. Din păcate, metastazele văd că tumora primară este atacată și încearcă să eludeze mecanismele de tratament pe care noi le propunem”, a continuat medicul specialist radiolog.

“Rolul radiologiei este foarte important atât în depistarea cancerului, cât mai ales în monitorizarea tratamentului și evaluarea acestor terapii. Un lucru foarte important și actual la nivel internațional îl reprezintă programele de screening, dar în acest caz apare și o provocare de natură financiară. Nu doar în România, chiar și Norvegia, în țara în care profesez, considerată una dintre cele mai bogate din lume, există această provocare. Ca să începi un program de screening, înseamnă să ai suficiente resurse și financiare, dar și din punct de vedere al personalului. Există un deficit enorm de radiologi care abia reușesc să facă față fluxului curent de producție de investigații radiologice din spitale Și se pune problema: dacă vine acest tsunami de investigații care îl presupune screening-ul, cine o să le citească? Se pun speranțe mari în inteligența artificială, care va ajuta cu siguranță, dar deocamdată apar piedici de natură birocratică la nivel de spital, la nivel de direcții de sănătate regionale”, a mai spus Dr. Bogdan Cernucan.

Acesta a oferti apoi celor peste 130 de participanți la webinar o prezentare cu tema “Cancerul pulmonar: cum îl diagnosticăm imagistic și de ce se întâmplă uneori să îl omitem”, subliniind de la început că în acest tip de cancer există simptome foarte diferite și că metastazele pot provoca simptome chiar dacă tumora primară nu o face. Dr. Cernucan a subliniat rolul imagisticii – precum razele X, scanările CT și PET – pentru diagnosticare și stadializare, adăugând că este necesară confirmarea diagnosticului cu probe patologice obținute prin proceduri minim invazive, cum ar fi bronhoscopia sau biopsia. Specialistul radiolog a pus accentul pe evaluarea interdisciplinară a ganglionilor limfatici nebiopsiați și efectuarea tuturor cercetărilor imagistice necesare înainte de procedurile invazive. El a recomandat gestionarea nodulilor pulmonari solitari conform ghidurilor, pentru a evita biopsiile premature și pentru a aduna informații suficiente pentru un diagnostic precis și planificarea tratamentului.

Invitatul special al evenimentului, Prof. Dr. Ruxandra Ulmeanu, Medic Primar Pneumologie, Nord – Grupul Medical Provita, ex-Președinte al Societății Române de Pneumologie, a vorbit, la rândul său, despre “Cancerul pulmonar: de la o maladie incurabilă la o afecțiune cronică”.

Comunitatea OSC-Radiologie își propune să realizeze o informare continuă a specialiștilor cu privire la tehnologiile și echipamentele de ultimă generație, managementul resurselor în domeniu, dar și asupra protocoalelor și normelor utilizate de colegii din alte state. Participarea la evenimentele comunității este gratuită pentru specialiștii în radiologie, imagistică medicală, dar și patologii conexe. De asemenea, ca membru al comunității, poți propune teme sau invitați pentru aceste evenimente. Pentru a deveni membru e suficient să te abonezi gratuit la domeniul Radiologie de pe platforma EventsMax.ro!

Înregistrarea webinarului este disponibilă aici: https://fb.watch/sGLcSCJSlu/

Managementul și promovarea evenimentului au fost asigurate de Oameni și Companii și platforma EventsMax.ro.