spital-salon-gol.jpgSpitalul Municipal din Sebes, infiintat in 1912 de arhiducesa Sofia de Habsburg, necesita o investitie de cel putin doua milioane de euro pentru construirea unui nou corp de cladire, in conditiile in care patru dintre pavilioane au fost retrocedate vechilor proprietari. Unitatea spitaliceasca din municipiul Sebes este de tip pavilionar, functionand in mai multe cladiri raspandite prin oras, in imobile care au apartinut unor etnici germani.

Pana in prezent, au fost retrocedate proprietarilor de drept cladirile in care functioneaza sectia de Pediatrie, cea de Oftalmologie, compartimentul de Dermato-Venerice si ambulatoriul de specialitate.

Deocamdata, proprietarii au acceptat plata unei chirii, aceasta fiind, in unele cazuri, simbolica, respectiv de 100 de euro lunar, dupa cum sustine directorul spitalului, Mircea Boghici. In 2004, ministerul de resort a alocat 20.000 de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate. In 2009, acelasi minister a mai alocat pentru spitalul din Sebes suma de 500.000 de lei pentru proiectul tehnic.

Valoarea investitiei este estimata la cel putin doua milioane de euro si va fi finantata atat de la bugetul local, cat si de la Ministerul Sanatatii. Extinderea spitalului va consta intr-un corp de cladire format din demisol, parter si etaj, pe un spatiu de 660 de metri patrati arie construita, respectiv de 2.000 de metri patrati arie desfasurata. Cladirea noua va avea legatura cu cea veche doar pentru personal. Infiintat in 1912, Spitalul Municipal „Sofia” Sebes, care a avut la inceput un numar de 140 de paturi, are in prezent 301 paturi, organizate in opt sectii si sapte compartimente. In cladirea centrala functioneaza 110 paturi, iar in cele sapte pavilioane, 191 de paturi. Spitalul deserveste o populatie de peste 70.000 de locuitori, din care aproape 40.000 din zona rurala.