cez_invest_resita.jpgSpitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa beneficiază, de la începutul acestui an, de aparatură medicală modernă pentru patru dintre secţiile sale. Echipamentul a fost asigurat de Grupul CEZ în România şi îmbunătăţeşte calitatea serviciilor medicale oferite populaţiei din Caraş Severin.

Grupul CEZ în România a sponsorizat achiziţia de echipament medical pentru secţiile de Cardiologie, Pneumologie, Chirurgie şi Urologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa. Aparatura medicală cu care spitalul şi-a completat dotările include un transducer ecografic cardiologic, un EKG de efort cu bicicletă, un Holtern, un defibrilator sincron, un nebulizator, un sterilizator UV pentru aerul din saloanele cu bolnavi BK pozitiv şi etuve de sterilizare pentru trei săli de operaţii.

Parteneriatul dintre Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi Grupul CEZ în România îşi propune să ofere pacienţilor din judeţul Caraş Severin servicii medicale de calitate superioară. Investiţia Grupului CEZ în România se ridică la peste 28.000 de euro şi este cel de-al doilea proiect de responsabilitate socială derulat în judeţul Caraş Severin.

Conform declaraţiei preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş Severin, Sorin Frunzăverde, o asemenea dotare va contribui la creşterea semnificativă a calităţii serviciilor medicale oferite de Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, fiind în fapt ‘rezultatul unui parteneriat public-privat implementat cu succes, un exemplu de implicare socială pentru alte companii’. În cadrul conferinţei de presă de lansare a proiectului, care a avut loc marţi, la Reşiţa, Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, a precizat că sponsorizarea de care a beneficiat această unitate spitalicească, din partea Grupului CEZ, în România, a deschis posibilitatea Spitalului de Urgenţă Reşiţa de a interveni în asistenţa medicală la toate cele trei niveluri şi anume, profilaxia bolilor, investigarea şi diagnosticarea patologiei precum şi tratament de specialitate, în principal în urgenţele medicale.

În ceea ce priveşte profilaxia bolilor, aparatura se adresează în principal secţiilor Pneumologie, ATI, Chirurgie şi Urologie prin sterilizatoare cu aer cald uscat pentru sălile de operaţii, aparate pentru dezinfecţia aerului cu flux concentrat de radiaţie neionizantă pentru secţia Pneumoftiziologie şi secţia Reanimare. În privinţa investigaţiilor şi diagnosticarea bolilor, aparatura sponsorizată de Grupul CEZ în România a fost destinată în special secţiei Cardiologie, pentru creşterea acurateţii diagnostice în specialitatea Cardiologie, în sensul diagnosticării mai eficiente a tulburărilor de ritm cardiac prin Holter EKG, diagnosticarea anginelor pectorale şi cardiopatiilor ischemice dureroase cu ajutorul EKG de efort cu bicicleta orizontală, diagnosticarea valvulopatiilor şi a dinamicii muşchiului cardiac prin intermediul ecografului şi transducerului supraspecializat.

Tratamentul unor anumite patologii se efectuează prin aparatura de specialitate care se adresează secţiei Pneumologie şi urgenţelor medicale de pe secţia Cardiologie prin intermediul Defibrilatorului Sincron. ‘Înţelegem cât de important este să împărtăşim cu comunitatea locală în interiorul căreia operăm grija pentru o viaţă mai bună. De aceea, proiectele noastre de responsabilitate socială sunt parteneriate de durată, alături de instituţii sau companii care ne împărtăşesc viziunea şi vizează domenii variate precum sănătate, educaţie, sport, cultură. Vom rămâne în continuare deschişi la astfel de proiecte şi în 2012’, a precizat, la rândul său, Martin Zmelik, directorul de Operaţiuni al Grupului CEZ în România.

Grupul CEZ este unul dintre cei mai puternici producători, furnizori şi distribuitori de energie din Europa, atât din punct de vedere al capacităţilor operaţionale cât şi din punctul de vedere al numărului de clienţi deserviţi. Grupul CEZ este un jucător cheie pe piaţa de energie electrică a Europei Centrale şi de Sud- Est şi este al doilea mare exportator de energie din Europa. Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa deserveşte peste 50% din populaţia judeţului Caraş-Severin şi include în structura aprobată de Ministerul Sănătăţii 835 paturi. AGERPRES