spital marie curie.jpgSpitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” din Capitală va beneficia de echipamente medicale donate de Japonia. Potrivit unui comunicat transmis de Ambasada Japoniei, marţi a avut loc la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ceremonia de semnare a contractului de grant pentru donaţia Japoniei de echipamente medicale.

Contractul de grant a fost semnat de ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Natsuo Amemiya, şi managerul clinicii, dr. Cătălin Gabriel Smarandache.

„Această donaţie se face în cadrul programului de asistenţă nerambursabilă „Grant Assisstance for Grassroots/ Human Security Projects” oferit de Guvernul Japoniei. În baza contractului de grant, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” va utiliza suma totală de 62.925 de euro pentru a achiziţiona echipamente chirurgicale care vor contribui la îmbunătăţirea funcţionării Secţiei de Chirurgie Pediatrică II a spitalului. Ambasada Japoniei consideră că această donaţie va contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de tratament medical şi chirurgical în spitalele din România”, precizează sursa citată. AGERPRES