Decanul Facultăţii de Farmacie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Doina Drăgănescu, susţine că educaţia în nutriţie este „vitală” pentru sănătatea publică, în condiţiile în care aproape 60% dintre români sunt supraponderali.

„Suntem într-o perioadă în care ne punem multe întrebări legate de o preocupare firească, şi anume cum preparăm ceea ce mâncăm, cum combinăm, care este rezultatul. Cum ar putea fi altfel când 58% dintre români sunt supraponderali, potrivit unui raport OMS din 2022, ceea ce face ca educaţia în nutriţie să devină vitală pentru sănătatea publică. Programul de masterat dedicat ‘Nutriţiei şi Siguranţei Alimentare’ este iniţiat de UMF ‘Carol Davila’ din Bucureşti de foarte mulţi ani şi este dovada bunei colaborări între profesioniştii din domeniul sănătăţii şi specialiştii care, prin experienţa lor directă, vin cu informaţii specifice domeniului în care excelează. Este împletirea pe care un sistem de învăţământ trebuie să o aibă în vedere, pentru ca absolvenţii să aibă la îndemână toate instrumentele necesare unui bun profesionist”, a afirmat profesorul universitar, potrivit unui comunicat remis, luni, presei.

Ea consideră că este necesară implicarea mediului universitar atât în dezbaterea publică privind alimentaţia corectă, dar şi în crearea bazei ştiinţifice a alimentaţiei de zi cu zi.

Universitatea „Carol Davila”, prin programul de master în Nutriţie şi Siguranţă Alimentară (NSA), a organizat a doua ediţie a NutriSciLabs, eveniment care promovează nutriţia construită pe baze ştiinţifice, cu profesionişti de sănătate.

În cadrul evenimentului, profesori universitari, cercetători şi profesionişti recunoscuţi la nivel internaţional din domeniul gastrotehniei au dezbătut beneficiile şi riscurile pentru sănătate asociate consumului de cafea, ceai şi ciocolată, în prezenţa a peste 80 de participanţi, studenţi şi masteranzi ai UMF ‘Carol Davila’.

„În premieră în România, seria de workshopuri „Bune practici în nutriţie – NutriSciLabs” îşi propune să reunească specialişti în nutriţie din spaţiul academic din cadrul UMF ‘Carol Davila’ şi nu numai, cu experţi în domeniul preparării sănătoase a alimentelor. Se produce o armonizare a activităţilor de preparare corectă a alimentelor, acordate cu cele mai noi date ştiinţifice şi inserate în practica curentă atât a viitorilor specialişti de sănătate aflaţi în formare în cadrul universităţii noastre, cât şi a viitorilor gastrotehnişti, aflaţi în trainingul experţilor”, a afirmat Anca Pop, cofondator coordonator NutriSciLabs-Bune practici în nutritie şi NutriTerra.

Potrivit specialiştilor, printre cele mai importante beneficii generate de consumul de cafea se numără: îmbunătăţirea funcţiei cognitive, reducerea riscului de depresie, reducerea oboselii, îmbunătăţirea performanţelor fizice, reducerea inflamaţiei şi a funcţiilor vasculare, reducerea riscului de diabet tip 2 – îmbunătăţirea sensibilităţii la insulină şi a metabolismului glucidic, reducerea riscului de hepatopatii, scăderea riscului pentru anumite tipuri de cancer (colorectal, hepatic).

Pe de altă parte, consumul excesiv de cafea vine la pachet cu o serie de riscuri, precum: insomnie, anxietate şi agitaţie, tremor, adicţie şi dependenţă, sindrom de sevraj, iritabilitate, cefalee, fatigabilitate, deshidratare, tulburări digestive – reflux gastroesofagian, arsuri epigastrice, ulcer gastric, tahicardie, spasm coronarian, interferenţa cu absorbţia de nutrienţi, precum calciul şi fierul.

Cele mai importante beneficii ale consumului de ceai sunt: efectul antioxidant, managementul greutăţii, antiobezitate, antidiabetic, neuroprotector, protecţie împotriva unor cancere, sănătatea tubului digestiv, sănătate dentară prin aport de fluor.

Cu toate acestea, susţin specialiştii, consumul excesiv de ceai poate cauza o serie de probleme, precum: probleme prin aport de cofeină constituţională, alergii, metale grele, aport exagerat de fluor, dar şi interacţiuni cu anumite medicamente.

Şi ciocolata are beneficiile ei, afirmă specialiştii. Printre acestea se numără starea de bine, aportul de energie, aportul de antioxidanţi, antiinflamator, îmbunătăţirea funcţiei creierului, risc redus de diabet zaharat prin îmbunătăţirea sensibilităţii la insulină.

Pe de altă parte, consumul excesiv de ciocolată este asociat cu o serie de riscuri, precum: suprapondere şi obezitate, consum de aditivi şi alergeni din anumite reţete de ciocolată, consumul de ciocolată cu contaminanţi metale grele. AGERPRES